ȘTIRI

Copiii nu vor mai putea fi instituţionalizaţi înaintea vârstei de 3 ani

Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Gabriela Podașcă modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul prelungirii vârstei până la care copiii pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă, respectiv de la 2 la 3 ani, fiind interzis plasamentul acestora într-un serviciu de tip rezidenţial, cu excepţia copiilor cu vârstă de până la 3 ani cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.

Deputatul PSD Gabriela Podaşcă a afirmat că este necesar acest proiect de lege deoarece datele arată că acei copii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă riscul de a dezvolta tulburări sau întârzieri într-o varietate de domenii, iar cei care părăsesc instituţia şi sunt plasaţi în familie cu prioritate până la vârsta de 3 ani beneficiază de o dezvoltare mai bună.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.

Sursa: Mediafax


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button