Copiii își pot petrecere timpul liber la Art Safari Kinder, vara aceasta. Sunt așteptați la atelierele de pictură și de desen

17 iul. 2023
118 Afișari
Copiii își pot petrecere timpul liber la Art Safari Kinder, vara aceasta. Sunt așteptați la atelierele de pictură și de desen
Copiii își pot petrecere timpul liber la Art Safari Kinder, vara aceasta. Sunt așteptați la atelierele de pictură și de desen | Sursa foto: Art Safari

Art Safari Kinder îi așteaptă pe copii și adolescenți să-și petreacă vara învățând și distrându-se în cadrul atelierelor care se organizează. Aceștia vor învăța să picteze, să deseneze, având ca inspirație tema acestei ediții, dragostea.

Copiii sunt așteptați, vara aceasta, la Art Safari Kinder

În cadrul programului educațional, copiii vor avea ocazia să participe la ateliere de desen, pictură, dar și pictură pe tricou inspirate de tema acestei ediții, dragostea, cursuri intensive de artă și tururi ghidate în expozițiile Art Safari Love Edition.

Activitățile se desfășoară de joi până duminică, până pe data de 10 septembrie, la Palatul Dacia-România din strada Lipscani 18-20.

Micii artiști vor descoperi o lume minunată, plină de culoare, de forme interesante și deloc plictisitoare, la atelierele de artă și în cadrul tururilor ghidate.

Temele sunt inspirate din expozițiile ediției acesteia – de la portretele personajelor celebre din colecţia The National Portrait Gallery, Londra, până la artă românească semnată de Constantin Artachino sau Ion Alin Gheorghiu.

Inspirați de Constantin Artachino, un maestru al portretului și peisajului care a fost atras de lumea orientală și balcanică pe care a reprezentat-o foarte frumos, copiii își vor dezvolta imaginația și vor crea în tempera sau acuarelă diferite portrete, naturi statice și peisaje, la atelierele de pictură.

În cadrul atelierelor de desen, copiii își exersează îndemânarea, răbdarea, motricitatea fină, atenția la detaliu și află informații despre tehnici diferite de desen ȋn creion, cărbune sau pastel. Aceștia vor fi inspirați din operele marilor maeștri, precum Leonardo da Vinci sau Albrecht Dürer.

Cei mici pot participa și la atelierele de pictură pe tricou. Aceștia vor putea purta un obiect vestimentar personalizat chiar de ei.

Toate materialele necesare sunt incluse în prețul atelierului: tricouri disponibile în toate mărimile, culori, pensule, modele.

Totodată, atelierul „În lumea lui Picasso” propune realizarea unui portret în stil cubist prin tehnici de desen și pictură.

Cursuri intensive de pictură și desen la Art Safari Kinder School

Copiii au posibilitatea să facă și cursuri intensive de pictură și desen la Art Safari Kinder School, având următoarele opțiuni: 4 şedinţe, 5 ședințe, 10 ședințe, se arată într-un comunicat.

Cursurile intensive de pictură (4, 5 sau 10 ședințe) sunt dedicate unor mari pictori români: Tonitza, Luchian și Grigorescu.

În atelierul Tonitza, cei mici vor picta în laviuri, iar în cadrul atelierului Luchian, micii artiști vor învăța să picteze flori.

În atelierul dedicat lui Nicolae Grigorescu, vor picta peisaje.

Toate materialele necesare sunt incluse în preț, iar cei mici își vor putea lua operele acasă.

Cursurile intensive de desen (4, 5 sau 10 ședințe) se concentrează în jurul marelui Brâncuși. Aceste ateliere îi vor învăța să deseneze în diverse tehnici, inspirați atât de opera marelui artist Constantin Brâncuși, cât şi a altor maeştri.

Prețuri și program Art Safari Kinder

Prețul unui atelier individual: 120 lei, durata: 1 oră.

Cursurile intensive de pictură sau desen includ și un tur ghidat în Art Safari. Prețurile diferă în funcție de numărul de ședințe:

  • 4 ședințe (440 lei),
  • 5 ședințe (550 lei),
  • 10 ședințe (1.000 de lei).

Orarul activităților este disponibil AICI.

Programul Art Safari Love Edition, până pe 10 septembrie 2023:

  • joi-duminică – 12:00-21:00;
  • Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (tururi ghidate și prosecco).

Biletele pot fi achiziționate AICI sau direct de la locație.

Te-ar mai putea interesa și: 

Cookies