BAZAR

Copiii arşi cu ulei sunt în stare stabilă. Unul dintre ei are arsuri profunde şi trebuie operat

„Copiii sunt în stare stabilă, dar arsurile suferite de fetiţă sunt mult mai grave. Este arsură profundă pe tot trunchiul, jumătate de faţă şi o mână. Copila trebuie supusă unor multiple intervenţii chirurgicale”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, dr. Raluca Alexandru.

Cei doi copii, o fetiţă de un an şi opt luni şi un băieţel de un an şi două luni, au fost arşi, marţi după-amiază, de uleiul încins aruncat dintr-o tigaie de o tânără de 17 ani. În urma incidentului, au suferit arsuri şi trei adulţi.

Potrivit oficialilor din Poliţia Capitalei, marţi, la ora 12.58, la numărul de urgenţă 112 s-a primit un apel prin care s-a semnalat că într-o curte de pe strada Obolului din sectorul 4 este bătut un bărbat. Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au constatat însă că, în afara bărbatului lovit, în curte erau alte cinci persoane care fuseseră arse cu ulei încins şi care aveau nevoie urgentă de intervenţia medicilor.

Conform poliţiştilor, în imobilul respectiv locuiesc mai multe persoane care, la ora incidentului, se aflau în curte. Din primele cercetări a reieşit că, la scurt timp după ce un bărbat a fost agresat, o adolescentă în vârstă de 17 ani a intrat în casă şi a observat, pe aragaz, o tigaie cu ulei care luase foc. Aceasta a luat tigaia şi ar fi aruncat-o în curte, la întâmplare. Uleiul încins a rănit cinci persoane, printre care doi copii şi tânăra de 17 ani.

În urma incidentelor, au fost transportate la mai multe spital şase persoane, respectiv bărbatul bătut şi alte cinci cu arsuri


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button