ȘTIRI

Copii legați cu funia de gard, în soare, în Sectorul 6. Parchetul s-a autosesizat

UPDATE: Parchetul s-a autosesizat în acest caz. Un dosar penal a fost deschis.

La Centrul de plasament „Domnița Bălașa” din Sectorul 6, copiii sunt supuși la abuzuri incredibile. O serie de imagini filmate de locatarii din zonă arată cum copiii sunt legați de gard sau de ușă cu funia și îi lasați în curte, chiar și la temperaturi ridicate.

Bucureștenii care locuiesc în blocul de lângă centru și văd de la etajele superioare curtea centrului spun că au existat și situații în care copiii au fost legați de mâini și de picioare, ziua în amiaza mare, potrivit Realitatea TV. 

Șeful Direcției de Protecția Copilului Sector 6 spune că nu a văzut până acum să se întâmple astfel de abuzuri la centrul „Domnița Bălașa”, deși între fereastra biroului acestuia și centrul de copii sunt aproximativ 10 metri.

Direcția de Protecția Copilului Sector 6 a demarat o anchetă la centrul pentru copii încă de luni. 

De asemenea, Corpul de control al Ministerului Muncii s-a deplasat în această dimineață la acest centru.

Centrul pentru copii cu dizabilități „Domnița Bălașa” a fost inaugurat în 2014 și promitea condiții de top pentru copii.

„Noi ne-am sesizat în urma imaginilor şi am trimis Corpul de control. Este acolo şi cineva de la Inspecţia socială, tocmai pentru a vedea cum se poate ajunge ca în zilele de azi să mai existe astfel de cazuri. Înţeleg că s-a declanşat o anchetă administrativă de către sectorul 6, de care ţine acest centru”, a declarat, la Realitatea TV, Gabriela Coman, preşedintele Direcţiei Generale Protecţia Copilului.

Printre copiii care se află în centrul de plasament sunt şi unii cu handicap grav – autism infantil, epilepsie criogenică, IQ sub 20, probleme mari de echilibru.

„Este o situaţie care este total inacceptabilă pentru noi. Un copil a fost legat pentru a se asigura că nu-şi face rău. Este o soluţie inacceptabilă, neprofesionistă şi care va avea consecinţe asupra persoanelor care au decis asta. A fost o decizie luată de cei care îi supravegheau în acel moment. Sunt disponibil să-mi dau demisia. Să analizăm, totuşi, ce s-a întâmplat”, a declarat Nicolae Gorunescu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button