CONTURILE Ministerului de Finanţe, BLOCATE

de:
21 ian. 2015
0 Afișari
CONTURILE Ministerului de Finanţe, BLOCATE

Conturile Ministerului de Finante au fost blocate, în urma unei decizii definitive dată de CAB luni. Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au pus sechestru pe conturile Ministerului de Finanţe din cauza unei datorii de 82 milioane euro pe care o are statul român către ei, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Washington.

Fratii Ioan si Viorel Micula au reusit sa instituie, în decembrie, prin executor judecatoresc, sechestru pe actiunile statului la OMV Petrom, in urma castigarii unui proces cu Ministerul Finantelor la Curtea de Arbitraj de la Washington. Insa, sechestrul asupra actiunilor Petrom ar urma sa fie ridicat, deoarece acestea sunt detinute de stat prin Departamentul pentru Energie, nu Ministerul Finantelor, institutia implicata in litigiu. Pe de alta parte, au fost blocate si conturile Ministerului Finantelor. Informatia a fost confirmata pentru HotNews.ro de executorul judecatoresc Mazilu si Asociatii. Executorul Cristinel Mazilu a afirmat ca banii din Trezorerie sunt blocati inca de la inceputul lunii decembrie, fiind o actiune fara precedent.

Conform sursei citate, fratii Micula ar putea oricand sa scoata la vanzare cele 20% din actiunile detinute de stat la Petrom, caci Ministerul Finantelor a facut in asa fel incat acele conturi blocate sa fie goale. Fiind niste conturi fara valoare, fratii Micula pot decide oricand sa-si recupereze cele 82 de milioane de euro de la statul roman in urma vanzarii a 20% din actiunile Petrom.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula au pus sechestru pe acţiunile deţinute de statul român la Petrom. Aceasta în contul unei decizii irevocabile a Curţii de Arbitraj de la Washington potrivit căreia statul român trebuie să îi despăgubească pe cei doi fraţi de naţionalitate suedeză cu peste 82 de milioane de euro, scrie economica.net.

Oamenii de afaceri Ioan şi Viorel Micula au pus sechestru pe o parte dintre acţiunile Petrom deţinute de statul român. Este vorba despre titluri în valoare de cel puţin 300 de milioane de lei (aproximativ 66,9 milioane de euro), bani pe care statul român trebuie să îi achite celor doi investitori, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Washington.

Soluţia instanţei de arbitraj, pronunţată în decembrie 2013, a vizat un proces demarat de antreprenori în 2005 prin care au acuzat statul român că nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România. Patronii European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză, au câştigat la Washington peste 367,4 milioane de lei (aproximativ 82 de milioane de euro).” Deocamdată statul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi. Avem o decizie a celui mai important forum internaţional în materie de drept comercial. Despre Petrom nu vă pot da nicio informaţie. Depinde ce se va întâmpla”, a declarat Viorel Micula, preşedintele European Drinks.

Statul Român, prin Ministerul Economiei deţine 20,6% din totalul acţiunilor Petrom, valoarea pachetului la închiderea din 11 decembrie fiind de 4,581 miliarde de lei, adică 1,029 miliarde euro la cursul zilei. Dacă fraţii Micula au pus sechestru pe acţiuni de 300 de milioane de lei, înseamnă că urmnează să intre în posesia a 1,35% din totalul acţiunilor SNP.

Pentru a-şi recupera banii, Ioan Micula, trei dintre companiile pe care le controlează (SC Multipack SRL, SC Starmill SRL, European Food) şi executorul judecătoresc Mazilu şi Asociaţi au intentat statului, în primăvara acestui an, un proces finalizat la Tribunalul Bucureşti printr-o decizie irevocabilă favorabilă fraţilor Micula.

Cookies