Proiectul celor 4 clădiri-turn de pe Floreasca, scos din nou de pe ordinea de zi a CGMB

de:
26 mai 2016
1 Afișari
Proiectul celor 4 clădiri-turn de pe Floreasca, scos din nou de pe ordinea de zi a CGMB

Consilierii din CGMB trebuiau să decidă, joi, dacă prelungesc termenul de valabilitate a documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal Calea Floreasca nr. 159-165, însă primarul interimar Răzvan Sava a cerut scoaterea proiectului de pe ordinea de zi a şedinţei.

Acest PUZ a fost aprobat de consilierii generali pe 28 aprilie 2011 şi prevede construirea a patru turnuri pe un teren de aproape 28.000 metri pătrați situat pe Calea Floreasca, la intersecția cu Bulevardul Mircea Eliade. Prelungirea termenului trebuia discutată încă de pe 28 aprilie, însă proiectul a fost scos de pe ordinea de zi.

Una dintre cele patru clădiri incluse în proiect are 25 de etaje, urmată de o clădire de 20 de etaje și doua de 15. Turnul cu 25 de etaje va fi unul de birouri, iar în celelalte trei vor fi amenajate locuințe.

De asemenea, Hala Ford va fi restaurată, urmând să adăpostească un centru comercial cu dotari publice. 

Pe lângă Hala Ford, care ar putea găzdui restaurante sau chiar spaţii de birouri, vor fi construite trei blocuri de locuinţe cu un total de 600 de unităţi a căror suprafeţe vor varia între 100 mp şi 120 mp, iar preţul de vânzare va fi de 1.500 – 1.700 euro/mp. Costul de dezvoltare al întregului proiect se ridică la 140 mil. euro şi va fi construit în două etape.

Proiectul a fost adesea contestat de locuitorii din zonă, care au şi protestat în acest sens. Detalii, AICI.

Cookies