ARHIVA B365

Controale pe Autostrada Bucuresti – Pitesti. 95 de șoferi, amendați

Din totalul sancţiunilor, 21 au fost date pentru nerespectarea regimului legal de viteză, scrie realitatea.net.

De asemenea, unui şofer din Bucureşti, în vârstă de 30 de ani, depistat conducând cu viteza de 220 de km/h, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 90 de zile şi i s-a aplicat o amendă de 1.600 de lei.

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi au desfăşurat marţi o acţiune pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul excesului de viteză.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă şi agravarea consecinţelor accidentelor rutiere, indiferent de cauză.

Poliţia Română le recomandă conducătorilor auto ca înainte de a pleca la drum să verifice starea autovehiculului, să se asigure de buna funcţionare a frânei de serviciu, a celei de mână, a instalaţiilor de iluminare-semnalizare şi să nu uite triunghiurile reflectorizante şi trusa medicală de prim-ajutor.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button