ARHIVA B365

Controale masive ale poliţiştilor! Amenzi de peste 110.000 de lei în weekend

„Şi în acest sfârşit de săptămână, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale şi Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, a efectuat verificări la peste 60 de operatori economici – complexuri comerciale, hipermarket-uri, terase şi restaurante, dar şi în mijloacele de transport în comun, fiind legitimate aproximativ 400 de persoane”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, s-a urmărit respectarea prevederilor Legii nr. 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului.

Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru situaţii ce cad sub incidenţa legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

De asemenea, poliţiştii au purtat discuţii, atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii agenţilor economici, pentru a da anumite lămuriri şi informaţii cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19, se mai arată în comunicat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button