LA MINE-N CARTIER

Controale în piețele și magazinele din București. S-au dat amenzi serioase

Controale în piețele și magazinele din București, sau cel puțin dintr-un sector al Capitalei. Poliția Locală a verificat dacă sunt respectate în continuare măsurile sanitare. S-au dat amenzi serioase celor care nu au purtat mască sau au realizat comerț stradal neautorizat.

Controale serioase în București în ultimele zile, realizate de către polițiștii locali din Sectorul 6. Zeci de oameni au primit avertismente scrise, în timp ce o parte dintre aceștia au ajuns chiar să fie amendați cu 1.500 de lei fiecare după ce nu au vrut nici în ruptul capului să poarte o mască de protecție.

Controale în piețele și magazinele din Sectorul 6

Polițiștii locali din Sectorul 6 au realizat în aceste zile o serie de controale în piețele și magazinele din sector cu privire la respectarea măsurilor sanitare aflate în vigoare. Totuși, nu uitați că de la 1 decembrie întră în vigoare o serie de relaxări, în special pentru ziua de 1 decembrie, ziua Națională a României.

Sănătatea noastră este cea mai importantă! Pentru a se asigura că toți comercianții respectă măsurile sanitare din pandemie, polițiștii locali din Sectorul 6 au verificat, ieri, 18 noiembrie, mai multe puncte aglomerate.
Acțiunea s-a desfășurat cu preponderență în piețele: Piețele Drumul Taberei, Crângași, Veteranilor, Gorjului și la Mall Plaza și a avut un caracter de prevenție, arată Primăria S6 într-o informare.

Astfel, au fost vizate piețele Drumul Taberei, Crângași, Veteranilor, Gorjului și Mall Plaza. Cu toate că acțiunile au avut caracter de prevenție, au fost date o serie de amenzi celor care nu au vrut să respecte măsurile aflate în prezent în vigoare.

Amenzi pentru mai multe persoane

Cu toate că zeci de oameni, mai exact 63, au primit doar avertismente scrise pentru nepurtarea măștii, au existat și oameni care au dorit din tot dinadinsul să nu o poarte, chiar sub amenințarea poliției locale și a amenzilor. Aceștia, trei la număr, au primit câteo amendă de 1.500 de lei. Nu în ultimul rând, alți 6.500 de lei au fost strânși din amenzi după ce s-au descoperit șase persoane care realizau comerț stradal neautorizat.

De asemenea, cetățenii au fost îndrumați să poarte masca de protecție, pentru a limita răspândirea virusului Covid-19. În acest sens, 63 de persoane au primit avertisment scris, iar alte trei, care au refuzat categoric purtarea măștii, au fost amendate cu câte 1.500 de lei, fiecare. Pentru comerțul stradal neautorizat au fost date șase sancțiuni, în valoare totală de 6.500 de lei. Poliția Locala Sector 6 e pe stradă!, a mai transmis autoritatea locală.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button