Controale cu RAR în traficul din București. Amenzi de zeci de mii de lei pentru starea precară a mașinilor

12 iun. 2021
126 Afișari
Controale cu RAR în traficul din București. Amenzi de zeci de mii de lei pentru starea precară a mașinilor

Brigada Rutieră a capitalei a realizat, vineri noaptea, o serie de controale alături de Registrul Auto Român, în traficul din București. S-au dat amenzi de zeci de mii de lei pentru starea precară a mașinilor și mai mulți șoferi au rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii.

Brigada Rutieră a făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă o acţiune amplă de control în Bucureşti, în colaborare cu Registrul Auto Român.

Controale importante în traficul din București

Agenţii au urmărit starea tehnică a vehiculelor. Au aplicat amenzi în valoare de peste 26.000 de lei, şi au reţinut mai multe permise de conducere.

De pildă, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat al cărui autovehicul avea anvelopele uzate peste măsură, emana noxe peste limita legală, iar toba finală era neconformă.

În total au fost aplicate 57 de amenzi, iar 23 de șoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare. Astfel de acțiuni vor continua în zilele următoare, inclusiv în restul țării.

„Acţiunea vizează cu precădere verificarea stării tehnice a autovehiculelor, respectiv motocicletelor, pe fondul unor plângeri din partea cetăţenilor care au vizat disconfortul creat pe timpul nopţii.”, a explicat Claudiu Costea, inspector principal de poliţie Brigada Rutieră, pentru știrileprotv.ro.

Cookies