Controale ANPC în magazinele Cora din București. Gândaci morți, rugină și praf cât cuprinde | FOTO

29 oct. 2021
4769 Afișari
Controale ANPC în magazinele Cora din București. Gândaci morți, rugină și praf cât cuprinde | FOTO
Controale ANPC în magazinele Cora din București. Gândaci morți, rugină și praf cât cuprinde | FOTO

ANPC a găsit zone alimentare cu probleme în patru magazine Cora din Capitală. Inspectorii au descoperit nereguli grave și au propus închiderea magazinelor. De asemenea, au dat amenzi în valoare totală de 120.000 de lei.

Controale ANPC în magazinele Cora din București. Gândaci morți, rugină și praf cât cuprinde, se arată într-un comunicat oficial transmis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

UPDATE. Cora a transmis un comunict oficial în legătură cu controalele desfășurate vineri de ANPC.

Astfel, vineri dimineață, 4 hipermarketuri Cora din București au primit controale din partea autorităților. O parte din neregulile descoperite în urma controalelor urmează să fie soluționate în cel mai scurt timp posibil. Mare parte din nereguli au fost deja remediate până la ora transmiterii acestui comunicat.

„Relația cora cu autoritățile este una constantă și de dialog. Apreciem de fiecare dată observațiile experților ANPC și colaborăm pentru îmbunătățirea activității.”, a transmis hipermarketul.

Clienții magazinelor sunt asigurați că au fost implementate toate măsurile de siguranță sanitară și alimentară în magazine, iar acestea sunt certificate Safeguard, astfel încât consumatorii să aibă o experiență plăcută și sigură la cumpărături.

„Magazinele cora sunt deschise pentru toți clienții.”, se mai arată în comunicatul transmis, vineri.

Știre inițială

Controale ANPC în magazinele Cora din București

Vineri, 29 octombrie 2021, mai multe echipe de control ale CRPC – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor din Regiunea București-Ilfov, coordonate de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au făcut o serie de verificări ale modului în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, la cele 4 puncte de lucru din această zonă ale Magazinelor Cora – S.C. România Hypermarche S.R.L.

Inspectorii au descoperit abateri importante în urma controalelor efectuate și au dat amenzi contravenționale în valoare totală de 120.000 de lei. De asemenea, autoritățile au dispus și o serie de măsuri complementare, astfel:

  • au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase pentru consum: toate produsele alimentare neconforme identificate de inspectori în cele 4 magazine;

Totodată, prestarea serviciului la raioanele cu vitrină asistată a fost oprit temporar, după cum urmează:

  • vitrinele pentru mezeluri, cofetărie, pește, produse alimentare promoționale din Cora Lujerului;
  • vitrinele pentru legume și fructe, gastro, cofetărie, măsline vrac din Cora Pantelimon;
  • vitrinele pentru legume și fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi și carne vrac din Cora Văcărești (magazin aflat în incinta Mall Sun Plaza);
  • vitrinele pentru gastro din Cora Alexandriei.

De asemenea, autoritățile au propus ca magazinele Cora Pantelimon și Alexandriei să fie închise pentru cel mult 6 luni.

Recomandăm și: Cora, hipermarketul în care se intră și fără certificat verde, chiar dacă magazinul e într-un mall. Ce soluție a găsit retailerul

Gândaci morți, rugină și praf cât cuprinde

Comisarii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) au spus și care au fost cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare:

  • comercializarea fructelor și legumelor ca fiind de calitatea I, dar în realitate acestea prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii pentru consumul uman,
  • consumatorii nu erau informați despre faptul că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată pentru consumul uman,
  • mai multe produse erau comercializate deși data limită de consum era depășită,
  • nu se respecta temperatura de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade Celsius, la raionul de gastro,
  • nu se respecta temperatura indicată de producători, pentru o serie de produse alimentare,
  • unele materii prime se foloseau cu data limită de consum care era depășită,
  • se foloseau bureți de sârmă și coșuri de gunoi fără capac, în zona de gătire,
  • existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,
  • la vânzare, la vitrina asistată, existau unele produse ambalate fără să aibă etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora,
  • au fost găsite insecte moarte sub tăvile de expunere din vitrinele asistate,
  • au fost descoperite depuneri masive de praf pe ventilatoarele agregatelor vitrinei asistate,
  • absența, de pe etichetele de produs, a mențiunilor prezenței ingredientelor cu potențial alergen, în produsele preparate în magazine și alte deficiențe de etichetare a produselor realizate în unitate,
  • prezența unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheață în ambalaj,
  • vitrinele frigorifice de la raioanele de produse congelate nu erau igienizate,
  • au fost descoperite vitrine frigorifice cu rugină, exfolieri ale vopselei, grad avansat de uzură sau în care existau resturi alimentare, acumulări de apă și mucegai,
  • erau comercializate diferite tipuri de murături (în oțet), iar comisoarii au constatat faptul că nu se preciza originea oțetului, precum și faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oțet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

Cookies