Controale ale Brigăzii Rutiere noapte trecută în București. Amenzi de 37.000 de lei și zeci de permise reținute de polițiști

06 mart. 2022
442 Afișari
Controale ale Brigăzii Rutiere noapte trecută în București. Amenzi de 37.000 de lei și zeci de permise reținute de polițiști
Controale ale Brigăzii Rutiere noapte trecută în București. Amenzi de 37.000 de lei și zeci de permise reținute de polițiști | Sursă foto: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Polițiștii de la Brigada Rutieră au efectuat noapte trecută controale în București. În urma acestora au fost date sancțiuni contravenționale de peste 30.000 de lei, iar mai mulți șoferi au fost lăsați fără permisul de conducere.

Controale în București

Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au făcut, în noapte de sâmbătă spre duminică, controale pe străzile Capitalei. În urma acestora au fost aplicate 56 de amenzi, în valoare totală de 37.000 de lei. Pe lângă sancțiunile contravenționale, 23 de permise au fost reținute de agenții de poliție, conform News.ro.

Polițiștii au constata comiterea a șase infracțiuni la regimul de circulație, după cum urmează:

  • 4 persoane au fost depistate conducând mașina pe drumurile publice sub influența alcoolului,
  • 2 persoane au fost depistate conducând mașina pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

23 de permise de conducere au fost reținute

Între cazurile pe care polițiștii rutieri le-ai întâlnit noapte trecută, se numără un bărbat în vârsta de 39 de ani. Acesta a fost surprins conducând pe o strada aflată în Sectorul 4 al Capitalei, fiind sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcool test. Etilotestul a indicat o valoare de 0,43mg/l de alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat a fost oprit de agenții de poliției ai Brigăzii Rutiere București pe o stradă aflată în Sectorul 5. Polițiștii au constata că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Au existat mai multe motive pentru care polițiștii au reținut cele 23 de permise de conducere , după cum urmează:

  • 8 permise au fost reținute pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului,
  • 6 permise au fost reținute pentru comiterea infracțiunile la regimul rutier,
  • 4 permise au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului,
  • 2 permise au fost reținute pentru comportament agresiv în trafic,
  • 1 permis a fost reținut pentru nerespectarea regulilor referitoare la depășire,
  • 1 permis a fost reținut pentru neacordarea priorității de dreapta.
  • 1 permis a fost reținut pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h.

De asemenea, în urma controalelor de azi-noapte din București au fost reținute 7 certificate de înmatriculare, pentru deficiențe tehnice ale mașinilor.

Cookies