Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost semnat luni

de:
02 sept. 2013
1 Afișari
Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost semnat luni

GFR s-a angajat să plătească 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiunile GFR Marfă. GFR trebuie să plătească în următoarele şase săptămâni suma pentru pachetul majoritar de acţiuni, anunţă Realitatea TV.

La semnarea documentului a fost prezentă şi Ramona Mănescu, actualul ministru al Transporturilor.

Potrivit aceleiaşi surse, GFR va avea nevoie şi de avizul Consiliului Concurenţei pentru preluarea CFR Marfă. Practic, prin preluarea CFR Marfă, GFR va controla aproape 80% din transportul de mărfuri pe calea ferată.

GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termnen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Executivul nu indica însă un termen limită pentru semnarea contractului de vânzare a acţiunilor, noteatză zf.ro.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei „şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente”.

Încheierea vânzării acţiunilor se va realiza de asemenea doar prin creditarea contului vânzătorului, statul român, cu întreaga sumă reprezentând preţul pachetului de acţiuni.

Modalitatea de plată a acţiunilor va consta în încasarea integrală, la data finalizării tranzacţiei, de către vânzător a garanţiei de participare la licitaţie în valoare de 10 milioane euro, a celor 90 milioane lei din fondul escrow şi a diferenţei rămase până la preţul de vânzare.

Cookies