Contrabandă cu țigări aduse din Dubai. Aproape 4.000 de pachete au fost găsite în bagajele unui bărbat pe Aeroportul Henri Coandă

25 aug. 2022
244 Afișari
Contrabandă cu țigări aduse din Dubai. Aproape 4.000 de pachete au fost găsite în bagajele unui bărbat pe Aeroportul Henri Coandă
Contrabandă cu țigări aduse din Dubai. Aproape 4.000 de pachete au fost găsite în bagajele unui bărbat pe Aeroportul Henri Coandă | Sursă foto: Poliția de Frontieră

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă în țară 4.000 de pachete de țigări aduse din Dubai. Acesta a fost oprit de către autoritățile de frontieră de pe Aeroportul Internațional București Henri Coandă.

Aproape 4.000 de pachete de țigări, confiscate de pe Aeroportul Henri Coandă

Poliția de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă au descoperit în bagajul unui bărbat de 47 de ani aproximativ 4.000 de pachete de țigări aduse din Dubai. Bărbatul încerca să le introducă ilegal în țară.

În data de 25.08.2022, în jurul orei 02.30, la P.T.F. Aeroportul Internațional  Henri Coandă s-a prezentat pentru a intra în țară, cu o cursă din direcția Dubai, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 47 ani, au declarat autoritățile vamale.

După cum transmite Poliția de Frontieră, după ce a ridicat bagajele de cală, bărbatul a mers spre ieșirea din aeroport. Acesta s-a deplasat pe culoarul destinat persoanelor ce nu au nimic de declarat autorităților vamale.

În urma unei analize de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au decis să facă un control amănunțit asupra bagajelor acestuia. Astfel au fost descoperite trei geamantane mari, ce erau pline de pachete de țigări.

Acestea erau nedeclarate și fără timbru fiscal.

Trei geamantane pline de țigări, descoperite pe Aeroportul Henri Coandă
Trei geamantane pline de țigări, descoperite pe Aeroportul Henri Coandă | Sursă foto: Poliția de Frontieră

Țigările au fost confiscate

În urma controlării bagajelor au fost găsite 3.940 de pachete de țigări cu aromă de căpșune. Acestea erau cumpărate din Duty Free.

Toată cantitatea de țigări a fost confiscată de către autoritatea vamală, iar în această caută a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Buftea. Acum se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

După cum a informat Poliția de Frontieră, aceasta este cea mai mare cantitate de țigări ce a fost descoperită în bagajele unui călător pe Aeroportul Henri Coandă.

Cookies