Astfel, Primăria Sectorului 2 finanţează integral lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe situate pe raza sectorului 2, cuprinse în programele locale de reabilitare termică, în limita bugetului local alocat.
Este cunoscut faptul că Primarul Neculai Onţanu consideră programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe ca fiind unul din proiectele prioritare ale administraţiei publice locale a sectorului 2 pentru care se alocă sume importante de bani, astfel încât lucrările să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Prin nivelul resurselor pe care le alocă pentru realizarea acestui program, Primăria Sectorului 2 se află pe primul loc în ţară la numărul mare de blocuri incluse în reabilitarea termică şi anume 1591 de imobile aflate în diferite stadii de execuţie, după cum urmează:
· Programul I – 507 de blocuri din programul de execuţie de până acum:
– 112 blocuri finalizate şi recepţionate final,
– 59 de blocuri finalizate şi în pregătirea recepţiei finale,
– 336 de blocuri în execuţie cu termene de finalizare în anul 2013.
· Programul II – 597 de blocuri pentru care s-au realizat:
– Auditul energetic,
– Expertizele tehnice,
– Au fost aprobaţi în Consiliul Local al Sectorului 2 indicatorii tehnico – economici.
– Licitaţiile electronice pentru execuţie se vor desfăşura în lunile mai, iunie şi iulie 2013, urmând ca lucrările de reabilitare să înceapă în semestrul II din anul 2013.
· Programul III – 487 de blocuri – în proiectul de buget pe anul 2013 al Primăriei Sectorului 2 au fost prevăzute sume pentru realizarea:
– Auditului energetic,
– Expertizelor tehnice,
– Realizarea proiectelor tehnice,
Aceste activităţi vor fi realizate în anul 2013.
La aceste blocuri execuţia lucrărilor de reabilitare termică va începe în semestrul I al anului 2014. Astfel, în programul de reabilitare termică al Primăriei Sectorului 2 sunt cuprinse toate blocurile din sector.