Continuă curățenia în Sectorul 6. Echipele de salubrizare intervin mâine în zona Crângași, șoferii trebuie să mute mașinile

10 apr. 2025
1877 afișări
Continuă curățenia în Sectorul 6. Echipele de salubrizare intervin mâine în zona Crângași, șoferii trebuie să mute mașinile

Administrația locală anunță bucureștenii că echipele de intervenție continuă curățenia în Sectorul 6. Echipele de salubrizare au terminat zona Militari. De astăzi, 10 aprilie, angajații de la salubrizare au fost pe teren în zona Crângași, care va continua și mâine. Administrația locală informează șoferii că trebuie să mute mașinile.

Curățenia de primăvară din Sectorul 6 ajunge într-o nouă zonă

Primăria Sectorului 6 informează, printr-o nouă postare pe pagina de Facebook, bucureștenii că echipele de intervenție au terminat activitățile de salubrizare în zona Militari. De astăzi, 10 aprilie, se curăță străzile în zona Crângași. Echipele de salubrizare vor fi pe teren și mâine în aceeași zonă.

Am terminat Militari, iar de astăzi am intrat în Crângași cu programul curățeniei de primăvară! Am început din Microzona 26, unde azi și mâine, colegii de la Salubrizare Sector 6 mătură, aspiră, spală și igienizează străzile, trotuarele, rigolele, stâlpii, mobilierul urban și stațiile STB, a transmis PS6.

Administrația locală menționează că angajații de la salubrizare s-au ocupat cu măturatul și spălarea străzilor, curățarea trotuarelor și stațiilor STB. De asemenea, au fost curățați și stâlpii, plus mobilierul urban amplasat în zonele respective.

Echipele de intervenție au identificat mai multe probleme

PS6 precizează că angajații de la salubrizare au găsit mai multe nereguli făcute de bucureștenii. Aceștia transmit că de cele mai multe ori au găsit deșeuri lăsate pe lângă coșurile stradale destinate gunoiului. În plus, PS6 precizează că sunt ridicate, zilnic, deșeuri de dimensiuni mari. Printre acestea sunt scaune, saltele, mese sau mobilier deteriorat.

În cazul în care bucureștenii vor lăsa astfel de obiecte în spațiul public, autoritățile locale vor interveni și vor sancționa persoanele care acționează astfel.

Șoferii trebuie să mute mașinile în zonă

Primăria Sectorului 6 informează locuitorii sectorului că și mâine, 11 aprilie, se va interveni în zona Crângași. Astfel, șoferii sunt rugați să-și mute mașina din locurile unde vor veni echipele de salubrizare pentru a face curățenie, între orele 8:00-18:00.

Zonele și străzile în care vor acționa mâine, 11 aprilie, echipele de intervenție sunt:

  • În perimetrul între Calea Crângași – Calea Giulești – Șos. Orhideelor – Bd. Regiei;
  • Calea Crângași; Calea Giulești; Bd. Regiei; Șos. Orhideelor și pe străzile Ceahlău; Nicolae Filimon, Portărești George Mihail Zamfirescu, Ing. Cristian Pascal, Lucăcești, Alizeului, Zinca Golescu, Ing. Scarlat Varnav, Aleea Țibleș, Amnarului, Adrian Fulga, Radna, Boișoara, Marius Bărbulescu, Gabriel Cioran, Nicolae Mateescu, Petre Astafei.

Te-ar mai putea interesa:

Weekend cu restricții de circulație pe Splaiul Independenței, fiind evenimentul „Dâmbovița apă dulce”. STB: liniile de autobuz 104, 123, 205 și 385 vor fi deviate

Cookies