Continuă AUDIERILE la Spitalul de Arşi din Capitală

de:
26 iul. 2016
1 Afișari
Continuă AUDIERILE la Spitalul de Arşi din Capitală

Anchetatorii continuă, la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, audierile în dosarul deschis de Parchetul Tribunalului Bucureşti, în care se fac cercetări pentru moartea suspectă a celor doi pacienţi.

Marţi a fost citată să dea declaraţii o asistentă medicală, surse judiciare declarând că aceasta ar fi cea care i-ar fi făcut femeii de 68 de ani, în noaptea de 13 spre 14 iunie, transfuzie cu sânge din grupa B, deşi aceasta avea grupa A, iar pacienta de decedat după o săptămână, notează news.ro.

Gazeta Sporturilor a difuzat, în 14 iulie, o înregistrare video de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală cu un pacient care avea viermi într-o plagă din spatele urechii, imaginile fiind filmate de un medic care spune că în spital mai este un caz similar, în condiţiile în care secţia este invadată de muşte. Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile, în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, a anunţat, în aceeaşi zi, că pacientul, în vârstă de 77 de ani, a decedat, „însă nu din cauza larvelor”.

Tot la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, o femeie de 68 de ani a murit după ce i-a fost făcută o transfuzie cu o grupă greşită de sânge.

Cookies