FIT CITY

Consultaţii medicale gratuite pentru vârstnicii din Bucureşti

Testarea persoanelor vârstnice va avea loc între orele 9.00 şi 18.00, la sediul din Otopeni al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan”, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual la nivel mondial în 1 octombrie, informează mediafax.ro.

Numărul persoanelor care vor fi testate este limitat, astfel că persoanele interesate se pot programa talefonic la numărul 0736.077.077, în perioada 26-30 septembrie.

Rezultatele testelor şi recomandările medicale vor fi comunicate atât în cadrul evenimentului, cât şi printr-o evaluare scrisă detaliată şi trimisă ulterior participanţilor prin poştă. Persoanele cu risc vor fi direcţionate către medici specialişti, au precizat organizatorii.

Transportul către şi de la Institutul „Ana Aslan” va fi asigurat de către organizatori cu autocare ce vor pleca din Piaţa Charles de Gaulle, începând cu ora 8.30. Ora şi locul de plecare vor fi comunicate fiecărui participant în momentul programării telefonice.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button