Lucrările la super spitalul Colentina încep în 2011. VEZI CE SERVICII VA ASIGURA

de:
14 feb. 2011
0 Afișari
Lucrările la super spitalul Colentina încep în 2011. VEZI CE SERVICII VA ASIGURA

Spitalul Colentina va fi extins prin construirea unui nou corp cu două niveluri la subsol, parter şi şapte etaje. Odată cu noua clădire Spitalul Colentina va avea şi un centru „Stroke unit”. Un astfel de centru va asigura o intervenţie rapidă în cazul pacienţilor cu probleme cardio-vasculare.

Noul corp de clădire va avea spaţii pentru primirea bolnavilor şi a însoţitorilor, spaţii pentru tratamente, operaţii sau recuperare, spaţii pentru cazarea bolnavilor şi a însoţitorilor.

„Construirea noului corp cu 7 etaje al Spitalului Colentina a fost cuprins în proiectul de buget pe 2011. După ce proiectul va fi adoptat vom organiza licitaţia pentru execuţia lucrării, iar dacă toate etapele se derulează conform planului la sfârşitul acestui an am putea demara efectiv lucrările de construcţie”, a declarat pentru B365.ro, Marius Savu, director al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, instituţie subordonată municipalităţii.

Cum va fi structurată noua clădire

În principiu, clădirea este structurată astfel: la subsol morgă, prosectură, spaţii tehnice, adăpost protecţie civilă, depozite, ateliere. La demisol se amplasează vestiarele pentru personal, laborator analize medicale, sterilizarea centrală, bufet, sala de mese pentru personal, centrale termice. La parter se desfăşoară unitatea de primiri – urgenţe (UPU), serviciul imagistică şi farmacie.

La etajul 1 vor fi amenajate un bloc operator cardio şi saloane ATI – Anestezie şi Terapie Intensivă (10 paturi) şi un bloc operator neurochirurgie cu ATI (10 paturi). La etajul 2 vor fi două blocuri operatorii cu câte patru săli de operaţie şi anexe, iar la etajul 3 două secţii ATI (2×15 paturi) cu spatţi anexe şi conexe şi cabinete explorări funcţionale. La etajul 4 se va afla secţia de cardiologie (25 paturi din care 15 monitorizate), compartiment plastică (15 paturi), compartiment coloană – ortopedie (10 paturi), iar la etajul 5 secţia de neurochirurgie (25 paturi) şi secţia de cardio chirurgie (25 paturi). La etajul 6 vor fi amenajate secţiile de ortopedie (25 paturi) şi implantologie (25 paturi). La ultimul etaj vor fi secţiile de chirurgie generală (25 paturi) şi secţia chirurgie de zi (25 paturi).

Lucrarea are o durată de 4 ani şi un cost de 63 de milioane de euro.

Deocamdată, instituţia a atribuit contractul pentru servicii de asistenţă tehnică pentru realizarea obiectivului. Contractul, cu o valoare de 1,4 milioane de euro are o durată de 48 de luni şi prevede elaborarea Documentaţiei de Atribuire pentru Contractul de proiectare, execuţie lucrări şi furnizare echipamente aferente obiectivului, verificarea şi evaluarea corespunzătoare a ofertelor depuse şi supervizarea lucrărilor cuprinse în contractul de proiectare, execuţie şi furnizare echipamente.

Clădirile în care funcţionează acum clinicile şi secţiile Spitalului Colentina, nu vor fi dărămate, odată cu finalizarea noii construcţii, ci transformate. Mai ales că în prezent ele sunt în proces de reabilitare şi dotare.

„Eu le-aş duce în două direcţii. Una spre servicii de recuperare, care sunt total absente în Bucureşti, iar altă parte ar putea fi transformată în hotel, casă de oaspeţi. Sunt mulţi oameni care vin din provincie. La multe clinici din străinătate, hotelul este lângă spital”, a explicat Marius Savu.

Cookies