Construcţia unei clădiri de 13 etaje, pe strada Grădina Icoanei, anulată în instanţă

de:
06 iun. 2011
5 Afișari
Construcţia unei clădiri de 13 etaje, pe strada Grădina Icoanei, anulată în instanţă

Beneficiarul proiectului respins de Curtea de Apel Bucureşti era firma Raptis Kavouras. PUD a fost contestat în instanţă în trei procese separate de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Asociaţia Prietenii Școlii Centrale şi de Ministerul Culturii.

Cele doua asociaţii au fost reprezentate, în cadrul proceselor, de avocata Simona Togui, care a realizat apărarea scrisă în ambele faze ale acţiunii judecătoreşti şi de către avocatul Bogdan Dumitru, care le-a reprezentat în faţa instanţei de fond.

Asociaţia Prietenii Școlii Centrale şi Ordinul Arhitecţilor din România au organizat un concurs de arhitectură pentru locaţia Icoanei 2-8. Festivitatea de premiere va avea loc luni, începând cu ora 17:00, în Sala de Expoziţii a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat PUD pentru strada Armenească numărul 32. Acesta prevedea construirea unui imobil de 21 metri înălţime pe un teren unde nu puteau fi clădite imobile mai înalte de 10 metri. Două procese au fost intentate împotriva acestui proiect. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Ministerul Culturii, s-au alăturat vecinilor afectaţi, care au cerut anularea construcţiei.

”Cele două decizii definitive şi irevocabile confirmă dezmăţul urbanistic de la sectorul 2, unde s-au emis, în ultimii ani, sute de PUD-uri şi de autorizaţii de construire ilegale”, conchide Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Cookies