Consolidarea clădirilor cu risc seismic din București. Se reiau lucrările pentru 10 imobile, iar alte 16 vor intra în lucru etapizat

09 feb. 2023
439 afișări
Consolidarea clădirilor cu risc seismic din București. Se reiau lucrările pentru 10 imobile, iar alte 16 vor intra în lucru etapizat
Consolidarea clădirilor cu risc seismic din București. Se reiau lucrările pentru 10 imobile, iar alte 16 vor intra în lucru etapizat. Sursa foto: Facebook/ Stelian Bujduveanu

Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunță că se reiau lucrările de consolidare pentru 10 imobile din București, iar alte 16 clădiri vor intra în lucru etapizat, începând din această primăvară.

Consolidarea clădirilor cu risc seismic din București

„Unul din principalele obiective pentru care Partidul Național Liberal București a solicitat Primarului General, pe 27 ianuarie 2023, soluții imediate este CONSOLIDAREA CLĂDIRILOR cu risc seismic”, transmite viceprimarul Capitalei.

La puțin timp după acest demers, la data de 30 ianuarie 2023, a fost trimisă o solicitare către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), astfel încât să grăbească procesul de punere în siguranță a clădirilor cu risc seismic din București.

Stadiul lucrărilor

Bujduveanu spune că a efectuat o vizită în teren, alături de Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS, iar situația este următoarea:

  • Lista clădirilor la care se vor relua lucrările, începând din această primăvară (10 imobile de locuit și clădiri administrative situate în centrul Bucureștiului):
    • La 3 clădiri (aflate pe străzile Bd. M.Kogălniceanu 30, Calea Victoriei 22-24 și Pictor Ștefan Luchian), lucrările sunt finalizate în proporție de 10%. Vor fi reluate procedurile de proiectare și execuție, începând din primăvară.
    • La 4 clădiri (aflate pe străzile: Biserica Enei 14; Blănari 2; Știrbei Vodă 20; Vânători 17), lucrările sunt finalizate în proporție de 70%. În scurt timp, pentru acestea, se vor organiza proceduri de atribuire a contractelor de continuare a lucrărilor.
    • La clădirea situată pe strada Franceză nr.30, lucrările sunt finalizate în proporție de 95%. Imobilul va fi recepționat chiar din această primăvară.
    • Clădirile aflate pe străzile Blănari 6,8,10; Spătarului 36 au fost finalizate, iar acum sunt în faza de recepție.
  • Lista clădirilor cu risc seismic care vor intra în execuție, etapizat, în acest an (16 imobile de locuit și clădiri administrative:
    • 12 clădiri sunt în faza avansată de proiectare – Ex: Calea Moșilor 82, Mihai Vodă 13, Str. Dianei 2, Str. Franceză 32, Str. Schitu Măgureanu 3, Str. Baltagului 17
    • 3 clădiri pentru care au fost emise autorizații de construire – Calea Victoriei 101A și B, Carol I 63, B-dul N. Bălcescu 32-34
    • 1 clădire în stadiu de licitație – Str. Boteanu 3A-3B

Viceprimarul amintește că municipalitatea continuă și lucrările de expertizare pentru 28 de poduri și pasaje rutiere.

Cookies