ARHIVA B365

CJ Ilfov a dat în judecată Ministerul Fondurilor Europene! Cere plata a 262.15 milioane de euro

Consiliul Judeţean Ilfov a anunţat că, din anul 2014, de când a fost pregătit master-planul pentru perioada 2014-2020, aşteaptă acceptul pentru depunerea documentaţiei pentru accesarea fondurilor europene.

„La cererea Ministerului Fondurilor Europene, ca urmare a propunerilor JASPERS (entitatea Comisiei Europene care are atribuţii în evaluarea şi pregătirea proiectelor de infrastructură), în această perioadă, specialiştii Consiliului Judeţean Ilfov au făcut numeroase revizii la proiect. Activitatea Autorităţii de Management a Ministerului Fondurilor Europene a încălcat însă principiul bunei administrări, din cauză că i-a permis propriului consultant, în speţă JASPERS, să aibă o activitate abuzivă, discreţionară, întârziind procedurile şi făcând imposibilă obţinerea finanţării”, se arată în comunicat.

Preşedintele Consiliul Judeţean Ilfov, Marian Petrache, consideră că cetăţenii judeţului Ilfov au fost privaţi de un drept pe care statul român şi l-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

„Rostul Consiliului Judeţean este să contribuie la creşterea calităţii vieţii locuitorilor, de aceea consider că gestul nostru este unul firesc. Peste 210.000 de oameni, din 22 de localităţi din Ilfov, depind de finanţarea acestui proiect”, a spus Petrache.

În 14 martie, Consiliul Judeţean Ilfov a înaintat Ministerului Fondurilor Europene contestaţia în procedură prealabilă acţionării în judecată. Prin contestaţia respectivă, consiliul judeţean a cerut emiterea de urgenţă a notei de aprobare a finanţării în conformitate cu prevederile pct. 4.1.2 din „Ghidul solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor. Dezvoltarea Infrastructurii Integrate de Apă şi Apă Uzată” şi transmiterea de urgenţă a notificării pentru proiectul major către Comisia Europeană.

Valoarea iniţială a investiţiilor propuse prin acest proiect era de 342, 8 milioane de euro, cu TVA, conform studiului de fezabilitate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button