Bucureştenii vor plăti impozite mai mari cu 25% pentru locuinţe

de:
10 dec. 2015
0 Afișari
Bucureştenii vor plăti impozite mai mari cu 25% pentru locuinţe

Consilierii au decis că baza de impozitare pentru anul viitor rămâne aceeaşi, însă impozitele vor creşte ca urmare a modificarilor din Codul Fiscal care a majorat baza de impozitare in functie de care se calculeaza taxele si impozitele. Creşterea de 25% este valabilă pentru clădiri cu destinatia locuinta detinute de persoane fizice.

„In medie impozitul pentru cladirile proprietate persoane fizice, folosite ca locuinta, creste in medie cu aproximativ 25%, impact datorat modificarilor din Codul Fiscal”, a explicat Lenuta Boncota, Director Directia Venituri.

Potrivit hotărârii, bucureştenii vor plăti mai mult cu 25% la impozit pentru locuinţele lor. Cotele stabilite de PMB au rămas aceleaşi, în schimb Codul Fiscal a schimbat baza de impozitare şi din această cauză va creşte, în medie cu 25%, impozitul pe clădiri cu destinaţia locuinţă. Pentru clădiri deţinute de persoane fizice în scop comercial impactul nu poate fi calculat faţă de anul precedent pentru că aceasta este o taxă nouă. VEZI DOCUMENTUL AICI

Astfel, pentru cladiri cu destinatie rezidentiala aflate in proprietatea persoanelor fizice impozitul va fi de 0,1% din valoarea impozabila, aceeasi ca in anul 2015.

In schimb, pentru cele cu destinatie nerezidentiala aflate in proprietatea persoanelor fizice se va plati 0,2% din valoarea impozabila.

De asemenea, pentru cladirile cu destinatie rezidentiala proprietatea persoanelor juridice se va achita 0,2% din valoarea impozabila, iar pentru cele aflate in proprietatea persoanelor juridice, care au destinatie nerezidentiala, se va plati 1,5% din valoarea impozabila, aceeasi ca in anul 2015.

Impozitul pe teren în intravilan, pentru terenurile de construcție va fi la fel ca și în acest an, respectiv:

zona A: 10.353 lei/ha (1,0353 lei/m2) 
zona B: 8.597 lei/ha (0,8597 lei/m2) 
zona C: 6.499 lei/ha (0,6499lei/m2) 
zona D: 4.447 lei/ha (0,4447 lei/m2)

Potrivit hotărârii CGMB, în 2016 va fi menținută si bonificatia acordata persoanelor fizice pentru plata cu anticipatie, care este de 10%.

De asemenea, masinile hibrid vor beneficia de o scutire de la plata impozitului de 100%. Scutirea de la plata impozitului este valabilă pentru maşinile hibrid cu o capacitate cilindrică de pana la 2200 cmc, potrivit unui amendament propus de consilierul Cornel Poterasu. In Bucuresti sunt inmatriculate 1610 masini hibrid si electrice, iar cele electrice au scutire prin Codul Fiscal, a explicat acesta.

Conform aceleiasi surse, hotelierii vor achita o taxa tot de 1% si anul viitor, iar banii incasati vor fi utilizati de stat pentru promovarea turismului. Taxa hotelieră, redenumită taxă specială prin Codul Fiscal va ajunge la asociaţia de turism din care face parte şi Primăria Capitalei şi va fi utilizată pentru promovarea turistică a Bucureştiului. Taxa specială e de 1% din veniturile oţinute în urma încasărilor din cazări. Taxa va fi percepută doar turiştilor străini, nu şi românilor.

Cine va dori să filmeze în Centrul vechi va trebui să scoată bani frumoși din buzunar începând din 2016. Astfel, pentru filmare statică există două tarife: 2.205 lei/zi/locație în cazul filmelor scurte sau de lung metraj, filme și seriale de televiziune și 2.730 lei/zi/locație în cazul videoclipurilor sau spoturilor cu caracter publicitar. Pentru celelalte zone din București se percepe o taxă de 1.470 lei/zi/locație în cazul filmelor și serialelor și 1.890/zi/locație lei în cazul spoturilor publicitare.

Pentru filmările dinamice taxele sunt și mai mare. Astfel, în cazul în care este necesară întreruperea circulației se va plăti o taxă de 2.900 lei/zi. Dacă traficul este afectat, taxa scade la 1.900 lei/zi.

De asemenea, cine vrea să distribuie pliante și flyere pe stradă va avea de achitat o taxă de 1,80 lei/metrupătrat/zi.

Și petrecerile cu artificii vor fi costisitoare. Potrivit noului proiect de hotărâre al CGMB, taxa pentru organizarea și desfășurarea jocurilor de artificii va fi de 315 lei/minut.

Taxa pentru eliberarea de duplicate (aviz de urbanism și plan de reglementări) este de 10 lei/foaie, în timp ce pentru fișa tehnică imobiliară, taxa este de 16 lei, pentru reconstituire plan – 21 lei/plan. De asemenea, pentru documentele solicitate în baza Legii 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, precum și în baza altor solicitări, se percepe o taxă de 0,50 lei/pagină A4 și 1 leu/pagină A3.

Cookies