Consiliere psihologică GRATUITĂ pentru bucureşteni, într-un centru din Sectorul 6

de:
09 iul. 2015
9 Afișari
Consiliere psihologică GRATUITĂ pentru bucureşteni, într-un centru din Sectorul 6

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 anunţă că vine în sprijinul cetăţenilor care realizează că au nevoie de un psiholog, chiar şi numai pentru a-şi armoniza relaţia cu copiii/în cuplu sau doar pentru a face faţă confilictelor interioare, prin patru cabinete de consiliere psihologică pentru adulţi şi copii, care funcţionează în incinta Centrului Social Multifuncţional „Harap-Alb” din str. Estacadei Nr. 13, sector 6.

Consilierile sunt gratuite, iar până în prezent peste 300 de persoane au beneficiat de sprijinul oferit de acest serviciu, precizează Direcţia.

Totodată, bucureştenii au la dispoziţie serviciul de tip call center cu specific de consiliere pe probleme psihosociale care funcţionează în intervalul orar  08.00 – 16.00 şi oferă consiliere psihologică, orientare şi informare pe probleme sociale unor persoane care au nevoie de îndrumare şi suport emoţional, făcând posibile intervenţii rapide în cazul unor situaţii urgente. La celălalt capăt al firului se află oameni capabili să asculte şi să detensioneze situaţii familiale sau stări psihice conflictuale.
Accesibil la numărul de telefon gratuit 0800.824.453, serviciul se adresează unor categorii sociale vulnerabile precum familii cu probleme psiho-sociale, persoane cu handicap, grupuri ameninţate de excluziune sau marginalizare, copii sau tineri în pericol de abandon şcolar etc.

Serviciul este parte integrantă a proiectului „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Centrului Social Multifuncţional Harap-Alb”, proiect derulat de DGASPC Sector 6 şi finalizat în luna mai a anului trecut, fiind implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Regio-Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3.2, destinat „Reabilitării/modernizării/dezvoltării şi echipării infrastructurii serviciilor sociale”.

 

Cookies