Consiliere pentru liceenii din Capitală care vor să devină medici şi farmacişti

de:
14 apr. 2014
0 afișări
Consiliere pentru liceenii din Capitală care vor să devină medici şi farmacişti

 „Elevii vor avea oportunitatea să participe la întâlniri de mentorat, vor putea câştiga burse de merit şi să efectueze vizite de practică în farmacii şi în spitale”, se arată într-un comunicat de presă citat de Adevarul.ro.

Astfel de întâlniri au avut deja loc în două licee din Bucureşti, la Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” şi la Liceul Teoretic „C. A. Rosetti”, spun organizatorii, care povestesc că liceenii au fost interesaţi să afle ce înseamnă practic, în viaţa de zi cu zi, meseria de medic sau de farmacist.

În lunile aprilie şi mai, echipa „Promisiuni pentru Viitor”, formată dintr-un medic şi un farmacist, va interacţiona cu elevii pe parcursul celor zece vizite în cinci licee din Bucureşti cu clase de profil real şi ştiinţele naturii.

Cookies