Congresul PNL. Ziua în care liberalii votează cine va fi noul președinte. La marele eveniment politic din București, cu 5.000 de invitați, participă și Klaus Iohannis

25 sept. 2021
73 Afișari
Congresul PNL. Ziua în care liberalii votează cine va fi noul președinte. La marele eveniment politic din București, cu 5.000 de invitați, participă și Klaus Iohannis
Congresul PNL. Ziua în care liberalii votează cine va fi noul președinte. La marele eveniment din București, cu 5.000 de invitați, și-a anunțat prezența Klaus Iohannis

Liberalii își aleg astăzi noul președintele al partidului între Ludovic Orban, actualul șef, și Florin Cîțu, premierul în funcție, într-un moment în care Capitala e în scenariul roșu, iar Guvernul este condus în mare parte de miniștri interimari. Evenimentul politic începe la ora 11, la Romexpo.

După o campanie tensionată, Congresul PNL cu 5.000 de invitați, criticat de societatea civilă pentru participarea largă în condiții de pandemie, va fi validat și de șeful statului Klaus Iohannis.

Favoritul alegerilor din PNL este Florin Cîțu, susținut pe față de președinte Iohannis, are avantajul funcției de prim-ministru ocupată, ceea ce îi conferă putere în partid.

De partea celalată, Ludovic Orban, actualul președinte, ocupant al funcției de președinte al Camerei Deputaților, a fost izolat de liderii din Biroul permanent al PNL care s-au alăturat în cursă premierului Cîțu.

Cum se va desfășura evenimentul de la Romexpo: programul Congresului PNL

Ludovic Orban candidează la congres cu moțiunea „Forța Dreptei”, iar Florin Cîțu cu moțiunea „România Liberală”.

În deschiderea Congresului PNL sunt programate discursuri ale invitaților, inclusiv al lui Klaus Iohannis. În prima parte a ședinței actualul președinte Ludovic Orban va prezenta raportul de activitate al mandatului său.

Cei doi candidați la funcția de președinte PNL vor avea la dispoziție câte 20 de minute pentru a-și prezenta moțiunile, urmați fiind de discursurile a câte 5 susținători timp de 5 minute fiecare.

Votul pentru candidații la președinția partidului ar putea începe în jurul orei 14.00, conform informațiilor trimise de organizatori.

Măsurile de participare: 5.000 de oameni într-un spațiu închis,  Bucureștiul este în scenariul roșu

Pentru accesul participanţilor la lucrări au fost impuse o serie de măsuri în contextul pandemiei de COVID-19, intrarea în sala reuniunii făcându-se numai pe baza adeverinţei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, a rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid ori a certificatelor care dovedesc trecerea prin boală. De asemenea, preşedinţii filialelor PNL au fost obligaţi, la rândul lor, să verifice dacă delegaţii au toate documentele necesare şi nicio organizaţie nu va avea invitaţi.

Premierul Florin Cîţu a respins toate acuzaţiile potrivit cărora acest congres ar fi fost organizat ilegal, cu atât de mulţi participanţi, având în vedere normele legale aprobate pentru scenariul roşu al pandemiei în care a intrat Capitala, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 3 la mia de locuitori.

 

Tags:
Cookies