Congresul PNL cu 5.000 de invitați. Cerere de anulare a evenimentului de la Romexpo, București, în scenariul roșu: pericol pentru sănătatea publică

22 sept. 2021
167 afișări
Congresul PNL cu 5.000 de invitați. Cerere de anulare a evenimentului de la Romexpo, București, în scenariul roșu: pericol pentru sănătatea publică
Congresul PNL cu 5.000 de invitați, la Romexpo. Cerere de anulare a evenimentului din București, în scenariul roșu: pericol pentru sănătatea publică/ Sursa FOTO: Facebook Florin Cîțu

PNL are programat pentru sâmbătă, 25 septembrie, Congresul. Într-un spațiu închis, în interiorul complexului expozițional Romexpo, ar urma să participe circa 5.000 de delegați din toate județele. La eveniment participă și șeful Guvernului Florin Cîțu.

Congresul PNL se organizează în condițiile în care Bucureștiul este în scenariul roșu, iar România a înregistrat la ultimul bilanț 6789 de cazuri de infectări noi cu coronavirus, iar numărul copiilor spitalizați este de peste 200.

ONG-ul Greeks For Democracy cere PNL într-o scrisoare deschisă să renunțe la organizarea congresului de sâmbătă, 25 septembrie, la care ar urma să participe 5.000 de membri de partid la complexul Romexpo.

”Organizarea congresului în condițiile în care CNSU propune măsuri drastice pentru limitarea numărului de infectări reprezintă un gest iresponsabil din partea partidului aflat la guvernare”, transmite ONG-ul.

Asociația le solicită liberalilor să manifeste solidaritate cu restul populației în condițiile creșterii rapide a numărului de cazuri de Covid.

Scrisoarea deschisă a asociației Geeks For Democracy:

Societatea civilă a luat act cu îngrijorare despre faptul că, la congresul Partidului Național Liberal programat a avea loc la ROMEXPO, în data de 25 septembrie 2021, s-au anunțat cel puțin 5000 de participanți, în condițiile în care, în data de 21.09.2021, s-au anunțat 6789 de cazuri de infectări noi cu virusul SARS-CoV2.

Conform datelor oficiale, la data de 21.09.2021, rata de infectare la nivel național este de 2,06 ‰, iar, la nivelul capitalei, de 2,91 (marți-n.r), iar 990 persoane se află internate la ATI. În prezent, spitalele de profil din principalele orașe au anunțat că nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă.

Cu toate acestea, partidul aflat la guvernare insistă în organizarea congresului pentru alegerea președintelui, congres cu participare fizică, într-un spațiu închis.

Conform Hotărârii nr. 70 din 16.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, emitentul a propus o serie de măsuri menite să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV2 și limitarea numărului de infectări.

Printre acestea, menționăm următoarele:

În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.

Organizarea congresului în condițiile în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune măsuri drastice pentru limitarea numărului de infectări reprezintă un gest iresponsabil din partea partidului aflat la guvernare.

În consecință, vă solicităm să reveniți asupra deciziei de organizare a congresului cu participare fizică și să dați dovadă de solidaritate cu restul populației care a înțeles că măsurile de limitare a întrunirilor cu mai multe persoane sunt necesare în condițiile situației pandemice.

Tags:
Cookies