Congres extraordinar la PMP. Popularii se pregătesc de pe acum pentru alegerile din 2016

de:
25 nov. 2014
0 Afișari
Congres extraordinar la PMP. Popularii se pregătesc de pe acum pentru alegerile din 2016

Popularii anunţă încă de pe acum că se pregătesc de anul electoral 2016, arătându-şi deschiderea faţă de noi membri. Un alt scop al Congresului este modificarea statulului. Astfel, PMP ar putea avea deja al treilea statut din scurta sa existenţă, scrie stiripesurse.ro.

„Consiliul Executiv Naţional (CEN) al Partidului Mişcarea Populară a discutat în şedinţa de luni, 24 noiembrie, organizarea Congresului extraordinar în perioada următoare, cu scopul de a deschide partidul către membri noi, de a pregăti anul electoral 2016, dar şi de a modifica actualul Statut al formaţiunii politice.

Decizia luată şi care va fi supusă votului la următorul Colegiu Naţional (CN) al PMP este aceea ca, în perioada ianuarie – februarie 2015, alegerile să înceapă de la nivelul organizațiilor județene prin stabilirea noilor Consilii Executive şi apoi să aibă loc Congresul Extraordinar al formaţiunii pentru a decide membrii conducerii naționale. Nu este fixată încă o dată pentru Congres, dar, cel mai probabil, acesta va avea loc în cursul lunii martie 2015.

De asemenea, alegerile Organizaţiei de Tineret a Partidului Mişcarea Populară vor avea loc în a doua jumătate a lunii februarie 2015.

Propunerea privind calendarul alegerilor din PMP a venit din partea preşedintelui formaţiunii, Elena Udrea, şi s-a bucurat de o susţinere unanimă din partea membrilor CEN”, se arată într-un comunicat al PMP.

Cookies