ARHIVA B365

Confruntare Gheorghe Stelian vs. Alin Cocoș, la DNA

Se pare că la DNA are loc o confruntare între mărturiile lui Alin Cocoș și cea a lui Gheorghe Stelian, transmite Realitatea tv. 

Alin Cocoș a fost adus, vineri dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a da declarații.

El a fost arestat, alături de Adriean Videanu, Dorin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica.

Fiul lui Dorin Cocoş, Alin, este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Alin Cocoş ar fi dat o sumă importantă de bani unui proprietar care urma să beneficieze de drepturi litigioase. În acest nou caz, procurorii au cerut arestarea lui Dorin Cocoş şi a Alinei Bica. Potrivit anchetatorilor, Dorin Cocoş ar fi promis, pretins si primit, de la beneficiarul unor drepturi litigioase, 16 milioane euro pentru a face trafic de influenţă pe lângă doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica şi Sergiu Diacomatu. Totul pentru rezolvarea a două dosare de despăgubire. În schimbul soluţionării favorabile a unuia dintre dosare, Dorin Cocoş i-ar fi dat Alinei Bica un teren în Snagov.

Şi omul de afaceri Dorin Cocoş a fost dus, marţi, din arest la DNA pentru a fi audiat în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi dare de mită, alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica.

În acelaşi dosar, la DNA a fost audiat marţi şi Dorin Bica, soţul fostului şef al DIICOT Alina Bica. Numele lui Dorin Bica este menţionat şi în denunţul făcut de omul de afaceri Ovidiu Tender împotriva Alinei Bica, în care a arătat că i-ar fi dat mită, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button