ARHIVA B365

Confiscarea extinsă, posibilă doar pentru bunuri dobândite după 2012, potrivit CCR

CCR a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 112, indice 1, alineatul 2, litera a) din Codul penal, unde se menţionează că în cazul „infracţiunilor privind traficul de droguri şi de precursori” este posibilă confiscare extinsă, notează Mediafax.

Curtea Constituţională, „cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.112 indice 1 alin.(2) lit.a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”, se arată în comunicatul CCR.

Legea 63/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 aprilie 2012, însă intrarea în vigoare articolului asupra căruia s-a pronunţat Curtea Constituţională s-a produs abia în 2014, la momentul intrării în vigoare a Codului penal şi a celui de procedură penală.

Pe de altă parte, Legea 63/2012 cuprinde modificări aduse vechiului Cod penal, din 1968, fiind introdusă posibilitatea „confiscării extinse” pentru infracţiuni similare cu cele pe care le-a analizat Curtea Constituţională.

Aceste modificări aduse vechiului Cod penal au intrat în vigoare în aprilie 2012, astfel încât măsura a putut fi aplicată începând din acel moment.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button