Conducerea Economat Sector 5 SRL a fost revocată, în baza unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Consiliului Local Sector 5. Proiectul, introdus pe ordinea de zi suplimentară, la propunerea lui Roşca Iustinian (USR PLUS), a fost adoptat în unanimitate.
De asemenea, în cadrul şedinţei, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunţat că pentru o perioadă de trei luni conducerea Economat va fi preluată de către Gabriel Creţu, detaşat din funcţia de consilier al edilului.
„Începând de astăzi, domnul Leonard Petre nu mai este director general al SC Economat Sector 5. (…) Raportul să fie maxim la două săptămâni către Consiliul local, chiar dacă se constituie sau nu în şedinţă publică, să fie transmis online către toţi consilierii”, a solicitat Popescu Piedone.
Gabriel Creţu a anunţat că îşi doreşte să pună bazele unei societăţi comerciale „eficiente şi profitabile”.
„Sunt militar de carieră, 35 de ani de armată. Mă prezint în faţa dumneavoastră pentru a prelua un mandat extrem de dificil. Nu sunt foarte multe ore de când am primit această propunere şi văd deocamdată câteva obiective pe care trebuie să le atingem. (…) S-au semnat contracte, s-au achiziţionat materiale – unele nu s-au achiziţionat – dar marea majoritate au fost distribuite la diverse instituţii, şcoli, grădiniţe şi trebuie să stabilim în mod transparent şi corect cum tranşăm această problemă. Tot în acest mandat de trei luni mi-aş dori să creăm premisele unui Economat eficient şi profitabil pentru perioada următoare”, a spus el.
USR PLUS Sector 5 a transmis într-o postare pe Facebook că proiectul său, propus pe ordinea de zi suplimentară, vizează: revocarea administratorilor, modificarea actului constitutiv al Economat şi numirea în funcţie a altor administratori.
„Azi, propunerea USR PLUS Sector 5 a fost supusă aprobării Consiliului Local Sector 5, anume revocarea administratorilor, modificarea actului constitutiv al Economat în sensul diminuării numărului de administratori şi numirea în funcţie a altor administratori, cu un mandat limitat în timp, menit a audita toată activitatea Economat, astfel încât să scoatem la lumină toate ilegalităţile comise”, a precizat USR PLUS Sector 5.
În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost adoptat un proiect pentru constituirea unei comisii care să analizeze managementul societăţii Economat Sector 5 SRL, comisie din care fac parte reprezentanţi ai Direcţiei Control, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Dezvoltare. Primarul Popescu Piedone a declarat că proiectul de hotărâre vine inclusiv ca urmare a demersului consilierilor PNL, care a propus „efectuarea de urgenţă a unei misiuni de audit extern” în cadrul SC Economat Sector 5.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
„Comisia pe care tocmai am votat-o, pe o durată de trei luni de zile, are ca sarcină să solicite – şi dumneavoastră să aprobaţi ulterior – acest audit extern pe care l-a solicitat grupul PNL. Şi nu numai el, de fapt, toţi consilierii”, a spus Piedone.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a convocat marţi o şedinţă operativă, în cadrul căreia a declarat că, fără sprijinul organelor abilitate şi al Consiliului Local, Primăria Sectorului 5 riscă să intre în faliment, din cauza achiziţiilor realizate de către Economat Sector 5 SRL.
„Fără sprijinul organelor abilitate şi al Consiliului Local Sector 5, această primărie poate intra mâine în faliment. Am puterea vorbelor. Această primărie, dacă nu suntem umăr la umăr şi dacă nu conştientizaţi, cei prezenţi, gravitatea situaţiei, Primăria intră în faliment, insolvabilitate, salarii nu se mai pot da… Pentru că cineva, în inconştienţa lui, a devalizat Primăria Sectorului 5. Acea instituţie care a devalizat Sectorul 5 se numeşte Economat SRL. În fiecare dimineaţă la Registratură se primesc facturi”, a spus edilul Sectorului 5.