Condamnați fără vină: Poveștile a patru bucureșteni care au stat în închisoare deși nu erau vinovați

de:
22 iun. 2014
13 Afișari
Condamnați fără vină: Poveștile a patru bucureșteni care au stat în închisoare deși nu erau vinovați

Cazul „Anca” reprezintă cazul judiciar declanșat de uciderea unei tinere în vara anului 1977. Este considerat cea mai mare eroare judiciară din România. Sub presiunea directivelor regimului comunist, interogatoriile au fost efectuate abuziv și au fost arestate și condamnate persoane nevinovate, scrie wikipedia.ro.

Anca Brocățeanu, în vârstă de 18 ani, din Sibiu, a venit în București la o mătușă, în luna iulie a anului 1977 pentru a susține un examen de admitere la ASE. În după-amiaza zilei de 6 iulie a părăsit adresa rudei pentru a vedea listele de repartiții ale candidaților la examen. Din acel moment nu a mai fost văzută în viață, iar a doua zi mătușa a anunțat dispariția acesteia.

La 8 iulie, în Parcul Hipodrom a fost găsit un pachet care conținea două mâini ale unei femei. Miliția a declanșat căutările și în următoarele zile au fost descoperite celelalte porțiuni ale cadavrului, împachetate și aruncate în zone diferite. Astfel, capul a fost găsit în vecinătatea Spitalului Colțea. Conform examenului medico-legal, victima a fost ucisă prin asfixiere. Tânăra a fost violată și deposedată de bijuterii.

Deoarece cazul a avut loc la scurt timp după seria de asasinate ale lui Ion Rîmaru și ar fi putut provoca panică, Ceaușescu personal a dat ordin ca făptașul să fie prins cât mai curând, pentru a nu comite și alte crime. Mai mulți ofițeri, subofițeri și alte persoane cu funcții înalte din Miliție și Procuratură s-au implicat în desfășurarea anchetei, însă cu un exces de zel deosebit, care a condus la erori judiciare.

Pe 15 iulie a fost reținut Gheorghe Samoilescu, taximetrist născut în 1951, care a recunoscut că a întâlnit victima în tramvai, i-a propus o aventură și că a deposedat-o de un lănțișor de aur. Acesta a devenit principalul suspect al crimei și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Supus unei anchete dure, însoțită de torturi și amenințări, Samoilescu a fost nevoit să recunoască tot ce i se ceruse. Astfel, a fost condamnat la 25 de ani de detenție.

Samoilescu a executat doar 4 ani din pedeapsă, pentru că adevăratul criminal, Romca Cozmici, a fost prins. El avea în frigider un alt cadavru, iar în locuinţa lui au fost găsite obiecte personale pe care Anca le purta în ziua în care a fost omorâtă.

Când adevărul a ieşit la iveală, procurorii care l-au înfundat pe Samoilescu au dat ordin ca acesta să fie ucis în închisoare. Taximetristul a fost salvat de Direcția 6 Cercetări Penale a Securităţii.

Gheorghe Samoilescu a fost „reabilitat” în 1981, în urma unui recurs făcut de procurorul general al Republicii Socialiste România. Apoi i s-au acordat 70.000 lei despăgubiri, bani ce reprezentau de fapt salariile neîncasate pe perioada detenţiei. Jumătate din sumă i s-a reţinut pentru… cheltuielile pentru cazare şi mâncare în penitenciar.

După aproape patru decenii de la crima care a îngrozit Bucureştiul, în februarie 2014, s-a făcut un prim gest de dreptate, în celebrul „Caz Anca”. Statul român a fost obligat de Tribunalul Bucureşti să plătească 500.000 de euro fiicei taximetristului care a făcut închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o, scrie Lumeajustitiei.ro.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Nicolae Ţigaret, un bucureștean de 32 de ani, absolvent al Universității de Arte București, a stat nevinovat 13 luni în închisoare.

Pe 21 februarie 2005, Nicolae Țigaret a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, în dosarul 40/P/2004 al Parchetului Tribunalului Bacău. Rechizitoriul a fost întocmit de procurorul Pavel Vasile, șeful Parchetului Curții de Apel Bacău și confirmat de prim-procurorul Oana Schmidt Hăineală, conform stirile.rol.ro.

Dupa ani de procese, Țigaret a fost achitat definitiv.

Nicolae Țigaret a stat în arest preventiv în perioada 5 decembrie 2004 – 12 decembrie 2005, după ce procurorul Pavel Vasile l-a acuzat de omor calificat. Magistratul a constatat că la data de 12 octombrie 2003 a avut loc conflict verbal în fața unui bloc între Țigaret, iubita acestuia și Octavian Lăcătușu, bărbatul cu care iubita inculpatului voia să plece. Țigaret l-ar fi urmărit cu BMW-ul său pe Octavian Lăcătușu, care conducea o Dacie. Potrivit procurorului, supărat că iubita sa a plecat cu altul, inculpatul a intrat intenționat cu mașina în Dacia lui Lăcătușu, lovind-o puternic din spate, pe un pod. În urma pretinsului impact, Dacia ar fi rupt balustrada, iar în urma căderii de pe pod șoferul și-a pierdut viața. Alte două persoane aflate în mașină (fosta prietenă și un bărbat) au fost rănite.

Acuzatul Țigaret a recunoscut altercația, dar a susținut că nu a urmărit Dacia, ci a mers după ea un anumit timp, pentru că avea același drum. Procurorul Vasile a dispus o expertiză, care a reținut că Dacia nu a fost lovită din spate, iar accidentul a fost pus pe seama carosabilului umed. Mai mult, expertiza a stabilit că pe bara din fața BMV-ului nu erau urme de tamponare. Procurorul a dispus o altă expertiză, de această dată realizată de o persoana care nu avea calitatea de expert. Apoi, în rechizitoriu, procurorul Pavel Vasile a afirmat că a doua expertiză ar atesta impactul dintre autoturisme.

Afirmația s-a dovedit a fi falsă, așa cum a stabilit Tribunalul Bacău, care a înlăturat expertiza ilegală. Judecătorii au dispus încă două expertize, care au arătat că „nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate în pierderea controlului direcției de mers și primirea unei lovituri în spate”, precum și faptul că „nu a existat o tamponare între cele două autoturisme”.

Instanțele de judecată au reținut că declarațiile părților vătămate (cei doi accidentați aflați în Dacie) nu sunt concludente. Mai exact, fosta prietenă a lui Tigaret a spus că nu-și amintește nimic și că bărbatul care se afla lângă ea în Dacie ar fi sfătuit-o să spună că au fost tamponați din spate.

Procurorul a audiat și un „martor cheie” – minorul Cornel Zota, în lipsa părinților acestuia – care a declarat că ar fi văzut tamponarea mașinilor. În fața judecătorilor, Cornel Zota a retractat declarația inițială, afirmând că i-a fost dictată de procuror, care l-a amenințat cu pușcăria.

Prin aceste probe, anchetatorii au determinat instanța să-l țină în arest pe Țigaret timp de 13 luni.

Tribunalul Bacău a dispus , pe 2 iulie 2008, achitarea lui Nicolae Țigaret. Apelul declarat de Parchet a fost respins prin decizia 158/16.12.2008 a Curții de Apel Bacău.

Pe 30 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justitie a respins recursul, achitarea devenind definitivă.


Viorel Calmanovici, inspectorul care a stat închis 2 ani și 3 luni pentru o mită inventată

Pe 26 iunie 2013, statul român a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti și a fost obligat să achite 1.350.000 de lei daune morale(peste 300.000 de euro) inspectorului Viorel Calmanovici, pentru trimitere nejustificată în judecată și condamnare fără probe. Decizia vine după ce acesta a executat doi ani și trei luni de închisoare, acuzat de mită și sustragere de înscrisuri. 

Statul român a fost condamnat după ce nevinovăția lui Viorel Calmanovici a fost anterior recunoscută de aceeași instanță, la 10 februarie 2011, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, la 7 octombrie 2011. Aceste decizii au venit ca urmare a unei reviziuiri admise ca efect al condamnării României de către CEDO de la Strasbourg în cauza „Calmanovici vs. România”.

Viorel Calmanovici a făcut parte, în anul 2000, din echipa de polițiști care ancheta mai mulți cetățeni chinezi din Sectorul 2 al Capitalei, implicați în infracțiuni economice. Actele a circa 200 de societăți comerciale înființate de chinezi au fost ridicate, acțiune care i-a determinat pe unii dintre aceștia, care aveau nevoie de anumite documente pentru a-și prelungi vizele de ședere în România, să întreprindă demersuri pe lângă polițiști, pentru recuperarea actelor.

Un cetățean chinez a denunțat, la un moment dat, că i s-au cerut 2.000 de dolari pentru recuperarea actelor, de către un ofițer de Poliție coleg cu Calmanovici, pe nume Robert Paraschiv. Procurorul militar Nelu Ciobanu a preluat cazul și a organizat un flagrant cu bani marcați, moment în care inspectorul Paraschiv a fost prins luând banii. Acesta și-a recunoscut fapta, dar Calmanovici nu a avut nicio legătură, scrie luju.ro. Singura „probă” împotriva sa a constituit-o denunțul cetățeanului chinez, care a specificat că, din câte știa, banii ar fi trebuit să ajungă și la Calmanovici.

Acesta a fost arestat timp de 12 luni, în perioada 2 august 2002 – 18 august 2003, și trimis în judecată de procurorul Nelu Ciobanu.

La acea vreme, inspectorul era tatăl unui copil de câteva luni, iar în arest a fost supus unor tratamente inumane, care l-au determinat să recurgă la tentative de suicid. Mai mulți membri ai familiei sale s-au îmbolnăvit, iar soția sa a rămas profund marcată de cele trăite.

Tensiunea acumulată în orele de audiere, tonul și afirmațiile ironice ale procurorului și conștiința nevinovăției mele mi-au indus o stare acută de deznădejde, de neputință, care s-a manifestat, ulterior, și la nivel fizic. Întrucât eram singurul întreținător al familei, anunțarea arestării iminente mi-a creat o stare acută de panică la gândul că familia mea rămâne “pe drumuri”, fără niciun sprijin.

La orele 15.00, după terminarea audierii, mi s-a adus la cunoștință că s-a pus în mișcare acțiunea penală și că voi fi arestat preventiv, după care procurorul a solicitat telefonic să fiu condus în arest de un politist.

L-am rugat pe procurorul militar să nu procedeze la aplicarea cătușelor în fața familiei mele, dar acesta nu numai că nu a tinut cont de rugăminte, dar chiar i-a invitat în biroul său pe tatăl și pe soția mea. Scena încătușării în fața lor a fost șocantă pentru noi toți și a avut efecte traumatice grave asupra membrilor familiei mele. Tatăl meu a făcut o depresie gravă și o perioadă lungă de timp a revăzut, cu ochii minții, scena încătușării mele, iar soția mea a suferit o cădere nervoasă care a fost începutul unor stări de depresie și anxietate, care s-au manifestat repetat și s-au agravat de-a lungul anilor.”, mărturisea Viorel Calmanovici într-o plângere trimisă la CEDO.

Deși Curtea de Apel l-a achitat, judecătorii Ioan Griga, Silvia Marica și Mădălina Buta de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) l-au condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, din care a executat 15 luni, în perioada 30 iunie 2004 – 20 septembrie 2005, după care a fost eliberat condiționat. Astfel, bărbatul a mai stat 15 luni în detenție, pe lângă cele 12 luni petrecute în arest. 

Viorel Calmanovici a făcut plângere împotriva statului român la CEDO de la Strasbourg. La 1 iulie 2008, prin hotărârea dată în cauza „Calmanovici vs. România”, judecătorii europeni au constatat că petentului i s-au încălcat, printre altele, o serie de drepturi ale omului:

– a fost arestat în mod arbitrar, fără indicarea motivelor;

– i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că a fost condamnat direct în recurs de ÎCCJ, fără a fi audiat, după ce fusese achitat de Curtea de Apel.

După ani de chinuri, nevinovăția lui Viorel Calmanovici a fost recunoscută și de instanțele din România. Calmanovici a fost eliberat.

Fostul adjunct al Aeroportului Otopeni, hăituit în dosarul „Ţigareta II”, a câştigat lupta cu statul român

Valentin Vasilescu, comandant adjunct al Aeroportului Otopeni în 1998, a câştigat definitiv, pe 30 ianuarie 2014, la ÎCCJ, procesul cu statul român, care trebuie să-i plătească 358.000 lei daune şi despăgubiri pentru durata excesivă a procesului în care a fost târât. 

Colonelul Arthur Dumitrescu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus arestarea lui Vasilescu în 1998. De atunci au urmat 10 ani în care lui Valentin Vasilescu i-au fost distruse cariera, sănătatea şi a fost hăituit în interogatorii şi anchete. În 2009, Valentin Vasilescu a fost declarat nevinovat în procesul „Ţigareta II”.

George Papu, avocatul lui Vasilescu, a declarat că, pe lângă banii pe care îi are de primit de la statul român, fostul comandant trebuie să fie repus în funcţia pe care o avea în 1998. De altfel, acest lucru a fost stabilit în instanţă, însă Aeroportul Otopeni a refuzat până acum să îl pună în aplicare, scrie puterea.ro.

Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni, a fost acuzat că ar fi constituit, cu alte 18 persoane, un grup organizat în scopul de a achiziționa țigări și de a le introduce ilegal în țară. 

„Mi-am pierdut serviciul şi sunt şomer din 2004. Am început să am probleme de sănătate. Am avut sechestru pus pe apartament şi autoturism, din momentul arestării şi până în 2008. Apoi am făcut datorii şi am fost foarte aproape să-mi vând apartamentul, ca să am din ce trăi. Şi interdicţie de a părăsi Bucureştiul am avut în aceşti primi 10 ani, apoi n-am avut bani ca să mai pot pleca undeva. Am avut şi cred că am şi acum interdicţia de a ocupa orice post în aviaţie, domeniu în care am calificare. Aşa se face că m-am înscris, am concurat fără loc şi am picat în zece rânduri pentru posturile de comandant-adjunct, controlor de trafic, şef operaţional, scoase la concurs de mai multe aeroporturi din ţară, cele mai recente fiind Băneasa şi Târgu Mureş. În toţi aceşti ani, am bătătorit aleile şi culoarele parchetelor şi tribunalelor din Bucureşti, am fost urmărit pas cu pas, am primit tot felul de ameninţări prin telefoane anonime, etc.”, declara Valentin Vasilescu într-un interviu acordat Vocea Rusiei, potrivit romanian.ruvr.ru.

Cookies