Concurs de sărituri cu rolele în Parcul Herăstrău VEZI CUM TE MAI POŢI DISTRA ÎN WEEKEND

de:
18 iun. 2011
6 Afișari
Concurs de sărituri cu rolele în Parcul Herăstrău VEZI CUM TE MAI POŢI DISTRA ÎN WEEKEND

Concursul de role se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 15, evenimentul fiind organizat de ALPAB (Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti).

Bucureştenii care vor să petreacă acest weekend în parcurile din Capitală, pot participa de asemenea la multiple evenimente care să îi deconecteze de la treburile cotidiene.

Astfel, Teatrul Masca îi invită pe bucureşteni să urmărească spectacole de teatru în aer liber, tot în Parcul Herăstrău, în zilele de 18 şi 19 iunie, intrarea Piaţa Charles de Gaulle, între orele 08:00 – 15:00 şi 17:00 – 22:00.

Primăria Bucureşti organizează, de asemenea în Foişorul din Parcul Cişmigiu, două concerte unde se poate asculta muzică de promenadă. Ele vor fi susţinute în fiecare zi a weekend-ului între orele 11:00 – 13:00. şi 17:00 – 19:00.

Și gurmanzilor le-a fost pregătită o surpriză. Parcul Tineretului va găzdui a V-a ediţie a „Bucharest Food Festival” din care nu vor lipsi concursurile de mâncat paste şi cursuri de gătit pizza şi paste.

Cookies