Concurs de idei pentru o viață mai bună în Sectorul 6. Se pun pe masă 1.2 milioane de lei. Hai să vedem dacă te califici la concurs

29 mart. 2022
239 Afișari
Concurs de idei pentru o viață mai bună în Sectorul 6. Se pun pe masă 1.2 milioane de lei. Hai să vedem dacă te califici la concurs
Concurs de idei pentru o viață mai bună în Sectorul 6. Se pun pe masă 1.2 milioane de lei. Hai să vedem dacă te califici la concurs. Sursa foto: Facebook/ Primaria Sectorului 6

Primăria Sectorului 6 organizează un concurs de idei pentru o viață mai bună. Suma totală de finanțare a proiectelor este de 1.2 milioane de lei. Hai să vedem dacă te califici.

Concurs de idei pentru o viață mai bună în Sectorul 6

PS6 finanțează proiecte de 1.2 milioane de lei depuse de bucureștenii care locuiesc, lucrează sau studiază pe raza Sectorului 6. Cetățenii care vor să se înscrie trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani. Platforma unde pot fi depuse aceste proiecte este gata, iar în 6 zile vor începe înscrierile.

Proiectele vor putea fi încărcate pe platforma bugetareparticipativa.primarie6.ro, în perioada 4 aprilie 2022-4 mai 2022. Apoi, timp de o lună și jumătate, în perioada 5 mai – 21 iunie, o comisie alcătuită din 11 persoane – specialiști din primărie, dar și consilieri locali, vor evalua proiectele și vor stabili care sunt propunerile ce merită să meargă mai departe.

În a doua etapă, în perioda 22 iunie-22 iulie, bucureștenii care locuiesc în Sectorul 6 vor decide care sunt cele 6 proiecte ce merită să fie finanțate.

Fiecare cetățean poate alege șase proiecte, câte un proiect din fiecare domeniu stabilit, după ce s-a înregistrat pe platformă. Se votează o singură dată.

Se pun pe masă 1.2 milioane de lei

Propunerile bucureștenilor care se înscriu trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii:

  • Sociale și/sau sănătate;
  • Infrastructură stradală, mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației pe străzile ce aparțin Sectorului 6;
  • Protecția mediului;
  • Amenajare de spații verzi, locuri de joacă, mobilier urban;
  • Educaționale, cultural, sportive;
  • Digitalizare.

1.2 milioane de lei este suma totală a finanțării: câte 200.000 de lei pentru fiecare proiect.

Concurs de idei în Sectorul 6 – Lucruri importante de știut:

  • Cetățenii vor avea posibilitatea să completeze și să adauge materiale în plus, în cadrul proiectului înscris pe platformă, până în ultima zi de înscriere.
  • Proiectele care vor câștiga vor fi implementate începând din acest an, transmite Primăria Sectorului 6 prin intermediul unui comunicat de presă.
Cookies