Concertul lui Marc Anthony la București a fost anulat

de:
13 mart. 2015
0 Afișari
Concertul lui Marc Anthony la București a fost anulat

După ce în martie 2014, concertul pe care cântăreţul Marc Anthony urma să îl susţină pe 19 mai 2014, la Sala Palatului din Capitală, a fost amânat pentru data de 31 martie 2015, acum vine o nouă veste tristă pentru fanii din România ai artistului. Astfel, echipa de management a lui Marc Anthony a decis să anuleze concertul de la București.

„Deşi compania Vreau Bilet a avut cheltuieli foarte mari pentru promovarea şi producţia publicitară a concertului până în momentul în care a fost înştiinţată că acesta este anulat, aceste cheltuieli nu vor fi compensate în niciun fel de către echipa de management a artistului. În pofida acestei pierderi financiare, compania doreşte să îşi despăgubească cumpărătorii cât mai curând posibil. În acest scop, organizatorul vine în întâmpinarea clienţilor săi cu o oferta extrem de avantajoasă, valabilă exclusiv pentru clienţii care au achiziţionat biletele din reţeaua Vreau Bilet”, se arată într-un comunicat al companiei. 

Cei care au cumpărat bilete pentru concertul din 31 martie al lui Marc Anthony vor primi contravaloarea tichetului achiziţionat, plus 25% din valoarea acestuia, sub forma unui voucher. Cu aceste vouchere pot fi achiziţionate bilete la orice eveniment organizat de compania Vreau Bilet, pe o perioada calendaristică de un an, începând cu data de 13 martie.

Cookies