Concerte şi târguri de produse tradiţionale, de Sf. Maria, în Parcul Naţional VEZI PROGRAMUL

de:
11 aug. 2011
3 Afișari
Concerte şi târguri de produse tradiţionale, de Sf. Maria, în Parcul Naţional VEZI PROGRAMUL

Spectacolul de concerte va avea loc la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” din Parcul Naţional din Sectorul 2, sâmbătă – 13 august, începând cu ora 18.00. „Sub genericul „Mărie şi Mărioară” o serie de îndrăgiţi interpreţi de muzică populară şi uşoară, precum şi ansambluri de dansatori vor încânta publicul cu un program artistic de zile mari pe care le-au pregătit special pentru această sărbătoare”, anunţă Primăria Sectorului 2.

Pe scena Centrului Cultural vor urca Elisabeta Turcu, soţii Maria şi Mihai Călin, Gheorghe Roşoga, Ana Ciulpan, Elena Mândreanu, Ion Amititeloaie, Mărioara Man Gheorghe, Narcis Ianău şi Joli Bartha. Grupul folcloric „Zavaidoc”, ansamblul de dansuri populare “Balada” şi invitaţii speciali Natalia şi Cornel Tudose vor încânta de asemenea publicul spectator, momentele vesele ale spectacolului fiind susţinute de către Doina Ghiţescu. Programul artistic va fi prezentat de actriţa Adriana Trandafir.

Intrarea la spectacol este liberă.

Tot în Parcul Naţional, vor fi organizate târguri de produse tradiţionale la preţ de producător de unde bucureştenii vor putea cumpăra preparate din carne, brânzeturi, vinuri, cozonaci, miere şi turtă dulce. Cei care vor dori să plece acasă cu o amintire vor găsi la târg sute de suveniruri, decoraţiuni, obiecte din lemn şi ceramică, precum şi bijuterii.

Târgul va rămâne deschis până luni, 15 august, inclusiv.

Cookies