Joi, 26 decembrie, este ultima zi în care bucureștenii și turiștii mai pot vizita Târgul de Crăciun București din Piața Constituției. Pentru a marca încheierea celei de-a 17-a ediții, organizatorii au pregătit numeroase concerte pentru vizitatori.
Mâine este ultima zi în care Târgul de Crăciun București din Piața Constituției mai este deschis pentru vizitatori, anunță organizatorii. Locuitorii Capitalei și turiștii vor avea parte de o seară plină de concerte cu ocazia încheierii celei de-a 17-a ediții a evenimentului.
Joi, 26 decembrie, Târgul de Crăciun București te așteaptă cu un program plin de energie și bucurie. 🌟 Hai să prelungim distracția și să trăim împreună magia sărbătorilor în ultima zi pe care o petrecem în Piața Constituției!
Alexia Țalavutis Fotea, Diana Matei & Taraful Cleante și Damian & Brothers vor urca pe scena târgului pentru a crea o atmosferă de sărbătoare. Bucureștenii sunt invitați să petreacă, în seara zilei de 26 decembrie, alături de artiștii lor preferați.
Târgul de Crăciun București, organizat de Primăria Capitalei prin CREART, și-a deschis porțile în data de 29 noiembrie 2024, fiind un eveniment de referință la nivel național și un brand al orașului, care atrage anual peste 1 milion de vizitatori.
Intrarea este liberă, astfel că bucureștenii și turiștii sunt invitați să trăiască experiența Crăciunului autentic, într-un decor feeric.
Piața Constituției s-a transformat într-un tărâm magic, cu atracții și activități pentru întreaga familie. Aici, publicul poate descoperi târgul de meșteșug, creație și produse culinare autohtone și poate simți farmecul colindelor și tradițiilor românești.
Roata panoramică, trenulețele, caruselul, Casa lui Moș Crăciun, spectacolele de teatru, bradul înalt de 30 de metri și luminițele mirifice îi poartă pe vizitatori într-o lume de basm la Târgul de Crăciun București, completând atmosfera de sărbătoare din centrul orașului.
Te-ar mai putea interesa și: