Concerte de muzică clasică, piese de teatru şi ateliere pentru copii în două parcuri din Bucureşti

de:
03 iul. 2015
0 Afișari
Concerte de muzică clasică, piese de teatru şi ateliere pentru copii în două parcuri din Bucureşti

Bucureştenii se pot bucura şi la acest sfârşit de săptămână de serile „Stagiunii estivale muzicale” şi ale „Simfoniilor de vară”, programe oferite de Primăria Sectorului 3 în parcurile „Alexandru Ioan Cuza” şi Colţea.

Spectacolele organizate de Primăria Sectorului 3 în perioada 3-5 iulie în parcurile „Alexandru Ioan Cuza” şi Colţea fac parte din programele „Stagiunea estivală muzicală”, „Foişorul Copiilor” şi „Simfonii de vară”.

În parcul „Alexandru Ioan Cuza” bucureştenii pot asculta sâmbătă şi duminică, între orele 18.00-20.00, genuri muzicale diferite, în interpretarea formaţiilor „Classic Band 2000″ şi „Bazzar”.

De asemenea, pentru vineri este programat în parcul Colţea, între orele 20.00-21.30, un concert al orchestrei „Sinfonia Bucureşti”, dirijor Florin Totan. Acesta face parte din stagiunea estivală „Simfonii de vară”, organizată de Primăria Sectorului 3 în parcul Colţea. Tot în cadrul acestui program, cvartetul „Bella Musica” şi „Symphactory Orchestra” vor susţine concerte sâmbătă, 4 iulie, respectiv duminică, 5 iulie, între orele 20.00-21.30.

Nici copiii nu sunt uitaţi în acest weekend, fiind aşteptaţi sâmbătă şi duminică, între orele 10.30-12.00, la „Foişorul Copiilor” din parcul „Alexandru Ioan Cuza”. Aici compania „Coquette” va pune în scenă sâmbătă piesa de teatru „Orăşelul poveştilor în pericol”, iar duminică „MiniArtShow” va oferi un atelier creativ de confecţionat tamburine colorate şi de facepainting.

Vezi şi: 12 evenimente cu INTRARE LIBERĂ care au loc în weekendul 4-5 iulie 2015, în Bucureşti’

Cookies