ȘTIRI

Concert ~ The MOOoD

Aparițiile lor live sunt o explozie sinceră de entuziasm, riff-uri de chitară și rock’n roll. Vocea lui Marius are un timbru aparte. Mai în glumă sau nu, relația ei cu restul instrumentelor e una puternică, dar în orice caz nu de natură sexuală. Întinde nazal tonurile înalte, lungește cuvintele doar de-al naibii și are marea calitate de a elibera găleți de energie în direcția publicului.

Povestea The MOOoD a început în primavara lui 2006 ca un anunț de matrimoniale: cu o chitară primită cadou și cu un anunț pe net, dar astea sunt doar detalii. Cert e că n-au făcut cover-uri (pentru că sunt lame), dar nici n-au stat cu mâinile în sân (probabil pentru că nu le-au crescut încă). În schimb au cântat în același an în clubul Big Mamou din București, în fața a 150 de prieteni. Odată ce le-au început turneele succesul le-a fost confirmat și de invitațiile de a concerta pe scenele unor festivaluri și concerte precum B’ESTFEST, Lenny Kravitz, Exit Festival, Eurosnic Festival Olanda – cel mai mare show-case festival din Europa, Ciuc Summer Fest, Peninsula.

Între timp a-nceput să circule vorba cum că sunt revelația indie a României, așa că au tras și-un album, pe care l-au lansat pe 14 aprilie 2011 la Silver Church din București și care conține toate lucrurile bune – nerv, riff-uri, ritm, zvâc și momente de glorie. În OOo nu s-a aruncat cu ouă, ci cu o grămadă de recenzii de la pozitiv în sus, fiind desemnat de mai multe publicații drept albumul lunii aprilie, cât și albumul românesc al anului 2011.
Deși în 2012 vine Apocalipsa merită mai mult să stați cu ochii pe ei decât la televizor (deși și-acolo s-ar putea s-aveți surpriza să-i prindeți. Accidental, desigur.)

Ultimul single Up in the Sun e în lucru de …. videoclip. După o campanie de 2 săptămâni făcută special pentru fani, acum se aleg clipurile primite de la ei pentru realizarea lui. A clipului. Și au terminat de înregistrat și noul single, nu spunem care, rămâne surpriză pentru concertul de la Șoni.

Intrare: 15 lei


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button