Concert inedit la Cimitirul Bellu din Capitală

de:
07 sept. 2012
0 Afișari
Concert inedit la Cimitirul Bellu din Capitală

La evenimentul intitulat Ziua Mulţumirii, vor urca pe scenă membrii Cvartetului Chromatic, precum şi doi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti – tenorul Lucian Corchiş, acompaniat de pianista Liana Mareş, informează un comunicat al organizatorilor – Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU).

Accesul publicului la acest eveniment este liber. Evenimentul este organizat de ACCU cu sprijinul ArCuB – centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pe parcursul evenimentul vor putea fi vizionate imagini cu lucrările reprezentative din colecţia de artă a Cimitirului Bellu, ce cuprinde peste 600 de capele, unele dintre acestea proiectate de arhitecţi renumiţi ca Ion Mincu, Grigore Cerkez, Alexandru Clavel sau Ion Berindei şi aproape 1.000 de sculpturi din marmură, piatră sau bronz dintre care unele poartă semnătura marilor sculptori: Karl Stork, Dimitrie Paciurea, Frederic Stork, Ion Jalea, Raffaelo Romaneli, Carol Stork sau Oscar Han, potrivit Mediafax.

Cimitirul Bellu a fost inclus în ultimii doi ani în circuitul Nopţii Muzeelor din Capitală, situl bucurându-se de un real succes. Într-o atmosferă inedită, publicul a fost invitat să facă un tur al mormintelor marilor personalităţi de la Bellu şi să descopere colecţiile de artă pe care le adăposteşte acest muzeu în aer liber.

Ansamblul „Cimitirul Şerban Vodă – Bellu”, cum este clasat în Lista monumentelor istorice, este un monument de categoria B (de importanţă locală), ce cuprinde aproape 200 de construcţii clasate la rândul lor ca monumente istorice.

Cimitirul Bellu este membru al organizaţiei Cimitirelor Semnificative din Europa.

Cookies