Concert caritabil în București. Se strâng fonduri pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România

16 mart. 2022
187 Afișari
Concert caritabil în București. Se strâng fonduri pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România
Concert caritabil în București. Se strâng fonduri pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România. Sursa foto: Unsplash

Medici pentru România, Asociația Jojo și Fundația Silvestri organizează un concert caritabil în București pentru copiii din Ucraina rămași orfani și ajunși în România. Evenimentul are loc sâmbătă, 19 martie.

Concert caritabil în București

Concertul caritabil cu strângere de fonduri pentru copiii orfani din Ucraina va avea loc sâmbătă, 19 martie 2022, de la ora 19:00 și este organizat de Medici pentru România, Fundația Silvestri și Asociația Jojo, cu sprijinul Primăriei Capitalei și ARCUB. Sumele strânse în urma concertului vor fi donate în totalitate către Fundatia Emanuel Speranta României din județul Bihor. Această fundație găzduiește zeci de copii ucraineni din orfelinate, dar și centrul de refugiați de la Ghermănești.

„Copiii orfani ajunși în România, din Ucraina, au nevoie să simtă că sunt în siguranță și să știe că vor avea în fiecare zi parte de o masă caldă, de haine curate și de multă grijă”, a declarat Alexandru Costache, Președintele Asociației Medici pentru România.

Se strâng fonduri pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România

Concert caritabil pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România. Sursa foto: PMB
Concert caritabil pentru copiii ucraineni orfani ajunși în România. Sursa foto: PMB

Lista artiștilor care au decis să se alăture concertului caritabil reunește nume importante și un repertoriu deosebit. Domnul Ion Iosif Prunner, dirijor în cadrul corului Filarmonicii George Enescu și Președinte al Fundației Silvestri, va fi Directorul Artistic al evenimentului. Pe scena evenimentului vor mai fi prezenți și Sînziana Mircea (pian), Laura Tătulescu (soprană), Kristofer Lundin (tenor), Raisa Mihai (chitară clasică), un grup de artiști din cadrul Filarmonicii George Enescu și Mario Burdihoiu, elev laureat al Colegiului Național de Muzică George Enescu (vioară).

Participarea în cadrul evenimentului se face în baza unor invitații speciale. Aceste invitații speciale vor fi acordate celor mai importanți susținători ai cauzei (100 de euro este donația minimă recomandată). Donațiile se pot face pe site-ul ucraina.medicipentruromania.ro.

Organizatorii evenimentului anunță că oferă pachete speciale pentru companiile care vor să participe ca sponsori în cadrul concertului caritabil desfășurat la București.

Cookies