ȘTIRI

Concert al pianistului Matei Varga, la Ateneu

Matei Varga a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în 2004. Apoi şi-a continuat studiile la Mannes College (New York), obţinând o diplomă de Master of Music (2006), precum şi Artist Diploma (2008), sub îndrumarea Pavlinei Dokovska. În prezent este profesor de pian la Lucy Moses Music School din New York.

A susţinut concerte în săli importante din întreaga lume, între acestea numărându-se Carnegie Hall (New York), Auditorium du Louvre şi Salle Gaveau (Paris), Royal Dramatic Theater (Stockholm), Casals Hall (Tokyo), etc.

Între distincţiile primite de Matei Varga se află premiul al doilea la Concursul Internaţional „George Enescu”, premiul întâi la Concursul de Pian „Lory Wallfisch” (România), premiul al doilea la Concursul Young Concert Artists (New York) şi la Concursul Internaţional de Pian de la Porto, şi premiul al treilea la Concursul „Maria Canals” (Barcelona), precum şi Dorothy Mackenzie Artist Recognition Award la ediţia 2007 a International Keyboard Institute and Festival (New York).

– Marti, 23 noiembrie, 19:00

Concert la doua piane: Matei Varga & Ben Schoeman (Africa de Sud)
Prezentat de Institutul Cultural Roman
Ateneul Roman
Schubert: Fantezia pentru pian la patru miini in fa minor, D 940/Op. 103
Schumann: Andante si variatiuni pentru doua piane in si bemol major, Op. 46
Lipatti: Dansuri romanesti (3)
Rachmaninov: Suita pentru doua piane nr. 2, Op. 17
Ravel: La valse
Detalii: www.icr.ro

– Marti, 30 noiembrie, 19:00
Recital de pian Schumann & Chopin
Sala Radio
Schumann: Fantezia pentru pian in do major, Op. 17
Chopin: Preludii (24) pentru pian, Op. 28
Detalii: orchestre.srr.ro


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button