Concediile s-au cam dus, canicula din București mai stă. Alertă  meteo de disconfort termic ridicat în zilele ce vin

24 aug. 2022
280 Afișari
Concediile s-au cam dus, canicula din București mai stă. Alertă  meteo de disconfort termic ridicat în zilele ce vin
Concediile s-au cam dus, canicula din București mai stă. Alertă  meteo de disconfort termic ridicat în zilele ce vin

Adevărul e că nu trebuie să dai refresh de două ori pe zi la site-ul Agenției Naționale de Meteorologie ca să știi cum e cu disconfortul termic în București, în sensul că este și, mai mult decât atât, este foarte mare. „Dom’le, simt că mor, mai bine mor de foame decâț sufocat în mașină, mp duc acasă și ies la noapte!”, zicea adineauri un taximetrist pe la Unirii.

Dar, pentru scenariul în care cei care spun că sunt momente de căldură insuportabilă pot fi considerați prea fragili, mergem la informațiile științifice de la meteorologi, care tocmai au anunțat: nu numai că e disconfort termic major în București, dar va mai dura ceva căldora toropitoare.

Așadar,

Disconfort termic ridicat în București în zilele următoare; temperaturi de 35° C

Disconfortul termic va fi ridicat în Bucureşti în următoarele zile, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, anunță meteorologii..

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie și valabilă pentru intervalul 24-27 august, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 35 de grade Celsius, iar cele minime între 18 și 20 grade de grade.

Disconfortul termic – de ce e critic pragul de 80 de unități

Indicele de disconfort termic – numitul ITU – este indicele de temperatură/umiditate și e, într-un fel, raportul de forțe dintre aceste două variabile: temperatura și umiditate.

Atunci când valoarea indicelui se situează sub 79 de procente, aerul este respirabil, pentru că umiditatea nu-i atât de mare în combinație cu canicula, deci nu ai senzația că te sufoci, 

Când ITU sare de pragul de 80 de procente, apare starea accentuată de disconfort. Când se combină și temperaturi mari, și umiditate ridicată, iar indicele de disconfort termic depășește 80 de procente, organismul nostru poate să o ia razna. Pățim și simțim tot felul de neplăceri. De pildă, este îngreunat inclusiv procesul de evaporare a transpiraţiei. 

Mai pe scurt, pentru ca a putea elimina surplusul de energie termică, avem nevoie ca temperatura din  mediul înconjurător, temperatura să fie mai mică decât cea a corpului omenesc , adică să fie sub 37 de grade Celsius.  Deci, când umiditatea atmosferică este foarte mare, pierdem mai greu căldura, iar temperatura ridicată este și mai greu de suportat.

Cookies