Concedieri masive, la stat: 10.500 de bugetari rămân ŞOMERI în următorii 5 ani

de:
16 mai 2013
0 Afișari
Concedieri masive, la stat: 10.500 de bugetari rămân ŞOMERI în următorii 5 ani

Documentul este anexat ordonanţei de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, aprobată recent de Guvern, şi a fost discutat şi în Comisia pentru Muncă de la Senat.

Un document guvernamental include însă şi o prognoză în detaliu, pe ani, atât a sumei aferente care va fi plătită ca plăţi compensatorii din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cât şi a numărului de persoane care vor „beneficia” de aceste plăţi.

Astfel, pentru acest an este calculat că din bugetul de şomaj vor fi scoase 37,4 milioane lei pentru 2.539 angajaţi, iar anul viitor vor fi achitate 82,6 milioane lei pentru 1.941 salariaţi, informează Realitatea.net.

În 2015 vor fi scoase din bugetul de şomaj 83,2 milioane lei pentru 2.130 salariaţi, în 2016 vor fi achitate 70,8 milioane lei pentru 1.312 angajaţi, în 2017 vor fi plătite 57 milioane lei pentru 1.221 angajaţi, iar în 2018 vor fi achitate încă 48,9 milioane lei pentru 1.156 salariaţi.

Documentul prevede inclusiv o reducere a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, calculată pe cinci ani, urmare a acestor disponibilizări, de 10,6 milioane lei în acest an, 4,7 milioane lei în 2014, 59,2 milioane lei în 2015, 44,8 milioane lei în 2016 şi 30 milioane lei în 2017.

Cookies