Conacul Golescu-Grant, singura clădire monument istoric din Sectorul 6 și o poveste de-a dreptul unică în București

Deși este al doilea cel mai mare sector din București după dimensiune, în Sectorul 6 se află o singură clădire monument istoric. Conacul Golescu-Grant este singurul imobil din S6 care se bucură de acest statut privilegiat. Și, spunem noi, pe bună dreptate, pentru că are în spate o istorie de peste două secole, timp în care între zidurile sale s-au petrecut o mulțime de întâmplări. Cel mai important însă, a supraviețuit, motiv pentru care vă prezentăm în următoarele rânduri povestea sa.

Cu o suprafață de circa 38 de kilometri pătrați, Sectorul 6 este al doilea cel mai mare sector al Bucureștiului, fiind devansat doar de Sectorul 1 la acest capitol. În ciuda acestui fapt, în acest sector există o singură clădire încadrată drept monument istoric, și anume Conacul Golescu-Grant. Poate suna paradoxal, dar vorbim despre o zonă tânără a Bucureștiului, care s-a dezvoltat îndeosebi în ultimul secol.

Conacul Golescu-Grant, clădirea superbă cu o istorie pe măsură

Pe locul unde se află astăzi Conacul Golescu-Grant fusese ridicată inițial o clădire de către soția lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca. Anul nu este cunoscut cu exactitate, se estimează undeva între anii 1560 și 1600, deci acum mai bine de 420 de ani. Odată cu moartea domnitorului, soția sa ia drumul exilului, în timp ce moșia de pe aceste locuri a căzut pradă uitării.

Conacul propriu-zis apare la începutul secolului al XIX-lea, când Dinicu Golescu (1777–1830), mare logofăt, cărturar și reformator, construiește aici o reședință la margine de oraș, cu belvedere spre lunca Dâmboviței, de unde provine și numele. 

Se zvonește că aici a locuit pentru o perioadă scurtă chiar Tudor Vladimirescu, cu prilejul intrării în București din anul 1821. Tot aici, acesta i-ar fi sechestrat și pe așa-zișii divaniți, sau boierii care nu prezentau încredere, fiind apropiați ai Porții.

Apoi, conacul revine în sfera Goleștilor prin Zoe Racoviță, nepoata lui Dinicu Golescu, care se căsătorește cu diplomatul și întreprinzătorul britanic Effingham Grant (1820–1892), care transformă domeniul în nucleul unei proprietăți mai ample (grădini, ateliere, fabrici) care va marca dezvoltarea zonei Regie – Giulești.

Conacul a fost descris de-a lungul istoriei sale ca fiind o casă boierească masivă, cu turn, loggie, pridvoare cu arcade, ferestre înalte și un aer subtil de clădire ce pare fortificată. Aspectul exterior a fost modificat de-a lungul anilor (în secolul al XIX-lea au fost adăugate ornamente neoclasice, în timp ce după cutremurul din 1940 consolidarea a venit la pachet cu o mulțime de elemente neo-românești, precum pridvoarele, de exemplu), iar acest fapt este sesizabil în ziua de azi, elementele fiind unele în completarea altora.

Soarta Conacului Golescu-Grant din ultimul secol și până în prezent

După modernizarea Bucureștiului și îndeosebi a zonei industriale Regie, familia Grant donează clădirea statului, pentru învățământul fetelor. Aici se înființează Școala profesională Grant, apoi Liceul de fete „Doamna Stanca” (1925–1957),  nume care trimite la Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul (trimitere cultivată de istoriografia interbelică și de memoria locală). După 1957, pe timpul regimului comunist, liceul este mutat, iar conacul primește funcțiune socială (cămin de copii). 

Conacul Golescu-Grant intră  în patrimoniul Serviciului Public pentru Protecția Copilului în data de 10 septembrie 1998 și devine centru de plasament. Nu în ultimul rând, în 2012, clădirea a fost refăcută și adaptată cu fonduri publice pentru a funcționa ca palat al copiilor al Sectorului 6 (componentă muzeală + componentă educativă). De atunci, Conacul găzduiește zeci de cursuri și evenimente comunitare, devenind un reper cultural și educativ în zonă. Programul, înscrierile și portofoliul de cursuri sunt anunțate periodic de DGASPC Sector 6.

În concluzie, singura clădire istorică din Sectorul 6 (Ordinul 2275/2009; LMI cod B-IV-m-B-20955) are o istorie pe cinste, fiind un exemplu perfect al continuității prin educație și prin legătura necontenită de copii și de comunitatea întregului București.