FIT CITY

Compartiment de oncologie medicală și paliație, inaugurat, joi, la Institutul „Marius Nasta”

„Acest nou departament este foarte important deoarece în institut se diagnostichează în fiecare an câteva mii de pacienți cu cancer de plămâni. Cancerul de plămân nu este numai cel mai frecvent tip de cancer din țara noastră, dar este și cel cu cea mai mare rată de mortalitate. Prin inaugurarea centrului nu vrem și nici nu putem să substituim activitatea niciunui institut oncologic. Ne propunem doar să oferim servicii medicale de cea mai înaltă calitatea pacienților depistați în institut cu cancer de plămâni care până acum trebuiau trimiși în alte centre oncologice. Acest compartiment a fost lucrarea mea de diplomă. Ca și manager, trebuie să oferi un proiect în momentul în care se dă examenul”, a declarat cu prilejul inaugurării managerul institutului, Ioan Cordoș, citat de Agerpres.

Șeful compartimentului nou înființat, Daniela Vasile, a spus că noul centru a fost o necesitate.

„Incidența este peste tot în lume în creștere. Sunt 1.800.000 decese pe an în lume din această cauză. În România este în creștere incidența mai ales la femei. Ceea ce este cel mai grav și ne sperie este faptul că apare la femeile care nu fumează. Oncologul nu poate de unul singur să gestioneze cancerul. Trebuie să fie în echipă cu un chirurg toracic, cu un pneumolog, cu un bronhoscopist; deciziile se iau împreună. Clădirea în care funcționează compartimentul a fost dezafectată, renovată și modernizată, iar în prezent tratăm aici lunar o medie de 70 de pacienți cu cancere pulmonare, cancere de tiroidă, cancere toracice, metastaze pulmonare. Cam 70% din cazuri sunt stadiile 3 și 4 în care le trebuie și chimioterapie, și radioterapie”, a afirmat medicul.

Potrivit șefului de departament, vârsta medie la care apare cancerul pulmonar a coborât la 45-50 de ani.

„Asemenea inițiative arată că în sfârșit se face ceva și pentru pacient. Aici era necesar acest compartiment de oncologie medicală. Nu pot decât să remarc că avem profesori, medici foarte buni, care s-au mobilizat și au făcut ceva împotriva tuturor dificultăților. Atunci când este voință, se găsesc și bani”, a spus președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimie.

Compartimentul inaugurat joi este deservit de un medic oncolog, patru asistente medicale și patru infirmiere. Acesta funcționează în condiții de spitalizare continuă cu 5 paturi pe oncologie medicală, precum și în regim de spitalizare de o zi cu alte 5 paturi. În ceea ce privește serviciile de paliație, conducerea compartimentului așteaptă aprobarea pentru alte 5 paturi, pentru îngrijire.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button