Companiile de telecom din România: profituri uriaşe, servicii mizerabile

Una a realizat, în anul de criză 2009, un profit de vreo doua sute şi ceva de milioane de euro. Cealaltă a ieşit pe plus cu „doar” 50 de milioane de euro. Sunt două companii de telecom din categoria greilor, ale căror nume au prea puţină importanţă, că oricum toate sunt la fel. Dacă România ar fi o ţară ceva mai normală, profitul ar trebui să fie proporţional cu respectul pe care aceste companii i-l arată consumatorului, adică zero. Asta în cel mai bun caz. Hai să vă povestesc. Prin august, niscaiva nevoi de comunicare ne-au împins să căutăm oferte de telefonie, internet, cablu etc. Am căutat, am calculat, am ales: una pentru internet, cablu şi telefonie fixă, iar cealaltă pentru internet şi telefonie mobile. Urgenţa, netul la birou. Un reprezentant de vânzări foarte amabil a trimis o ofertă, a analizat dacă în zonă au tot ce le trebuie, s-a semnat un contract, a rămas că în cel mult zece zile lucrătoare vine o echipă să desăvârşească treaba. A venit, a venit toamna, cele zece zile au trecut, iar dupa ele încă pe atâta, timp în care frecvenţa conversaţiilor cu amabilul agent de vânzări a crescut la un nivel care ar fi făcut-o pe mama, cu care vorbesc doar de vreo două ori pe săptămână la telefon, să verse o lacrimă de invidie. Prima dată, zicea el, o echipă trebuie să vină să verifice dacă poate fi executată comanda, daca există echipamentele necesare. După care o altă echipă va veni să facă instalarea propriu-zisă. Inutil să mai întrebi în ce a constat verificarea de dinaintea semnării contractului, absurdul e la el acasă. Oricum, „sper să se rezolve totul mâine”. Pentru că mâine devenise ceva tot mai relativ, am început să caut pe net cât de negru poate fi dracul (ştiu, ar fi trebuit să fac asta de la bun început), şi n-am eu fire de par in cap cate rezultate mi-a returnat google despre culoarea întunericitului.

Într-o bună zi, cu pile şi intervenţii, doar vorbim despre o companie românească, o echipă se anunţă pentru a rezolva problema. Covorul roşu întins, trâmbiţe, artificii, echipa de constatare a venit. Alte zile, vine şi echipa a doua, care constată că prima nu a constatat că nu mai sunt locuri în căsuţă pentru liniile de telefonie fixă. Drept pentru care rezolvă cu internetul şi cablul tv, urmând ca o altă echipă să revină pentru a înlocui echipamentul depăşit şi, atenţie, o altă echipă va veni ulterior să conecteze telefoanele. Clar, la compania asta lucrul în echipe este foarte apreciat. Între timp, un pic depăşit de evenimente, omul de vânzări cu care se semnase contractul anunţa prin sms că face totul posibilul ca săptămâna viitoare să trimită echipa care să insteleze internetul, telefoanele şi cablul tv 🙂

Într-un final, cam după o lună şi jumătate de la semnarea contractului, operaţiunea s-a încheiat. De prisos să mai spun că a doua zi internetul şi telefonia au picat, poate altădată despre asta.

Acum e vremea pentru compania numărul doi. Cu ei lucrurile au mers infinit mai bine, dar tot nu pricep cum de le merge atât de bine afacerea. De fapt, înţeleg, dar de dragul suspansului, mai întâi povestea, apoi concluziile. Vrem şi noi un abonament de telefonie mobilă cu x minute incluse şi x utilizatori, stickuri de net mobil, să fie, başca nişte telefoane, că sunt superpreţuri. La fel, multă amabilitate, după care dosarele x. Mai întâi, după ce termenul scurt, de două zile, în care urma să beneficiem efectiv de serviciile respecitvului operator, s-a lungit la o săptămână, un curier a ajuns la o adresă greşită pentru a depunde un colet în care se aflau un telefon şi modemurile pentru internet mobil. Dacă nu foloseşti telefonul decât ca să îţi arate ora, iar modemurile ca să dai o notă trendy laptopului, fără sim-uri pachetul livrat de curier era uşor inutil. O discuţie, scuze amabile, alt curier vine cu sim-urile pentru internet. Mulţumim, dar cele de voce când vin? Încă două zile, alt curier. Mai rămân de adus doar alte telefoane, dar curierii de-aia sunt curieri, nu plasatori la cinema, să facă drumuri, multe drumuri.

Am bifat şi acolo mai bine de o lună de aşteptare, iar comanda nu a fost finalizată nici la ora asta. Aşadar, acestea sunt companii profitabile în România. Cum de este posibil? Răspunsul este unul singur: lipsa concurenţei. Deşi se întrec în oferte şi promoţii, o analiză cu pixul în mână îţi arată că toţi operatorii au cam aceleaşi tarife, singura diferenţă fiind hainele în care le îmbracă, unul îţi dă mai multe minute incluse în abonament, altul tarife mai mici, dar mai puţine minute şi tot aşa. În aceste condiţii, consumatorul se învârte într-un cerc vicios, are nevoie de un serviciu, dar este prizonierul unei lipse reale de opţiuni, aşa că este nevoit să înghită tot ce i se oferă. Închei acum, că tocmai a picatul netul.