Companiile au închiriat în 9 luni spații de birouri în Capitală pentru aproape 10.000 de angajaţi

de:
20 oct. 2015
0 afișări
Companiile au închiriat în 9 luni spații de birouri în Capitală pentru aproape 10.000 de angajaţi

Nivelul închirierilor din perioada ianuarie-septembrie a totalizat peste 211.000 metri pătrați, cu peste 7% față de cel din intervalul similar din 2014, potrivit unui comunicat de presă remis B365.ro de JLL, firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor.

Cererea nouă de spații de birouri în București a totalizat aproximativ 81.000 de metri pătrați, aproape 40% din suprafața totală închiriată de companii în primele nouă luni ale anului. Având în vedere o medie de 8-10 metri pătrați de birouri alocată unui angajat, înseamnă că vor fi create 8.000-10.000 de locuri de muncă noi, se arată în comunicatul citat.

Cea mai mare parte a cererii noi a venit de la companiile din domeniul IT, segment care a fost principalul angajator în ultimii ani în România, cu peste jumătate din total, respectiv 42.200 metri pătrați.

„Un număr de aproape 90 de companii au închiriat spații noi de birouri în acest an în București. Interesul companiilor locale, dar mai ales multinaționale pentru a deschide noi birouri sau pentru extinderea spațiilor existente, a revenit pe o traiectorie crescătoare în ultimii 2-3 ani. În ultima perioadă aceștia sunt preocupați din nou de extindere în contextul unor indicatori macroeconomici favorabili și cu perspective încurajatoare”, a declarat Marius Șcuta, Head of Office Department and Tenant Representation JLL.

Noi angajări urmează să fie realizate și de companiile din domeniul serviciilor profesionale, în condițiile în care acestea au închiriat 8.600 de metri pătrați de birouri, peste 10% din cererea nouă din Capitală în primele nouă luni.

Spații noi au fost închiriate și de către companii din domeniul BPO, FMGC, sănătate și farma, retail sau media, cu un total de 16.500 metri pătrați, ceea ce înseamnă birouri pentru 1.600 de persoane.

Zonele Dimitrie Pompei, cu aproape 20.000 de metri pătrați și Floreasca- Barbu Văcărescu, cu 18.500 de metri pătrați, au atras jumătate din cererea nouă de birouri.

Suprafața de spații de birouri închiriată în primele nouă luni a totalizat peste 211.000 metri pătrați, în creștere cu peste 7% față de nivelul de 197.000 metri pătrați din perioada similară a anului trecut, Cererea de anul acesta a fost compusă din 81.000 de metri pătrați cerere nouă, 68.000 metri pătrați relocări din alte clădiri moderne și 62.500 metri pătrați reînnoiri de contracte.

Și per total, companiile din IT domină piața cu o suprafață totală închiriată în perioada ianuarie-septembrie de peste 110.000 de metri pătrați, acestea fiind urmate de cele din domeniul serviciilor profesionale, cu 29.300 metri pătrați și din sectorul farma și sănătate, care au tranzacționat 12.600 de metri pătrați de birouri.

Companiile din retail au închiriat în total 11.800 de metri pătrați, cele din FMCG aproape 7.600 metri pătrați, iar cele din domeniul serviciilor financiare 6.000 de metri pătrați.

„Pentru acest an estimăm că piața de închirieri de spații de birouri va ajunge la aproximativ 300.000 de metri pătrați, nivel comparabil cu cel de anul trecut. Din cererile pe care JLL le primește din partea companiilor, vedem în continuare o pondere importantă a cererii noi în totalul pieței. Bucureștiul a devenit și va deveni hub pentru multe companii multinaționale mai ales din domeniul serviciilor financiare, IT și BPO. Multe dintre acestea și-au stabilit deja birouri pe piața din România, însă succesul pe care îl au aici îi determină să se extindă, dar va atrage și alți competitori”, a adăugat Marius Șcuta, Head of Office Department and Tenant Representation JLL.

Cookies