Comoara ascunsă la Mogoşoaia: Trenul regal care a plimbat un preşedinte american FOTOGALERIE

de:
23 sept. 2011
3 Afișari
Comoara ascunsă la Mogoşoaia: Trenul regal care a plimbat un preşedinte american FOTOGALERIE

În total numără cinci vagoane, nu prea ochioase din exterior. Aduc mai degrabă a vagoane de navetă între oraşe de provincie pe timp de noapte. În interior, totul se schimbă însă. Dincolo de rafinament, aerul greu, parca în ton cu istoria încărcată ce apasă pe acoperiş, te transpune într-o lume ciudată. E greu de simţit întrutotul bucata vie de istorie ce încă mai licăreşte în acest tren de epocă, similar celor pe care le mai vedem prin filme. Numai că în cazul Trenului Regal lucrurile sunt diferite. Personalitatea sa emană dinspre pereţi, de sub mochete şi din tavan, sobrietate şi aristocraţie. Chiar şi la 83 de ani de când a plecat din fabrica Ernesto Breda din Milano, garnitura îşi păstrează statutul princiar inclusiv în ochii unui necunoscător. E şi firesc atât timp cât în perioada sa de glorie i-a purtat pe drumurile de fier ale României pe Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Gerard Ford, Nikita Hrusciov sau Leonid Brejnev.

Vedeta Trenului Regal este de departe vagonul salon-sufragerie. Acolo Regele Mihai I a luat ultimul prânz pe teritoriul ţării înainte de a pleca în străinatate în 1948, tot acolo s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din Romania în 1955 şi tot acolo s-a luat decizia acordării de către SUA a “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România, în 1975.

Cele cinci vagoanele au fost construite de la bun început pentru a întruni normele de circulaţie internaţionale şi au fost proiectate pentru a putea circula cu viteze de până la 160 km/h. Interiorul a fost dotat de muncitorii italieni cu materiale dintre cele mai scumpe. Pentru scaunele şi fotoliile din saloane s-a folosit piele de Cordoba; pentru mese şi unele lambriuri furnir de nuc şi trandafir, iar pentru lămpile din vagoane, ca şi pentru oglinzile din salonul regal s-a folosit sticla de Murano şi cristal de Boemia. Până şi statuetele şi obiectele decorative ce se pot găsi în saloanele vagoanelor ce compun Trenul Regal au fost făcute din alabastru de Grecia.

Cele cinci vagoane bătrâne au fost recondiţionate în 2004, la Atelierele Griviţa, însă banii investiţi atunci nu au fost recuperaţi. Asta pentru că Trenul Regal a ieşit ultima dată din depou pentru a face un nou drum în luna mai 2006, când garnitura a circulat pe ruta Sinaia-Bucureşti, la cererea unui grup de turişti francezi. Costul excursiei a fost de aproximativ 30 de euro pe kilometru şi de atunci garnitura a fost „abandonată” în depou şi scoasă doar la ocazie, pentru „a lua aer”. Motivul: revizia garniturii a expirat demult şi nu mai are dreptul de a circula pe căile ferate din România.

Fişa tehnică a Trenului Regal

CITEȘTE ȘI Comoara ascunsă la Mogoşoaia: trenul de lux al lui Ceauşescu FOTOGALERIE

Cookies