Comoara arheologică de pe Calea Victoriei: rămășițele a patru biserici suprapuse din București. Misterioasele tuneluri din curtea Casei blănarului Prager, azi Oficiul pentru Jocuri de Noroc
Comoara arheologică de pe Calea Victoriei: rămășițele a patru biserici suprapuse din București. Misterioasele tuneluri din curtea Casei blănarului Prager, azi Oficiul pentru Jocuri de Noroc. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Fiecare palmă de pământ din jurul și de sub casa blănarului Moritz Sigmund Prager, azi sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, mustește de istorie străveche.
De-a lungul ultimelor patru secole, clădirea de pe Calea Victoriei a trecut prin numeroase transformări, a fost dărâmată și refăcută, fiind martoră la cele mai sângeroase momente din vechiul București.
Straturi peste straturi de trecut, îngropate și uitate.
Casa Ienăchiță Văcărescu / Ștefan Bellu/ Sigmund Prager, vechiul București în straturi suprapuse
Clădirea se află peste drum de fostul Palat al Poștei Centrale, actualul Muzeu Național de Istorie a României, și mult timp a fost sediul Loteriei Române, proprietara clădirii.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Pe acest loc a existat conacul lui Ienăchiță Văcărescu, mare dregător domnesc și cărturar, reședință în care a dus o viață de desfătări, după spusele cronicarilor timpului.
Și tot aici, la 1821, căpitanul de arnăuți Bimbașa-Sava și oamenii lui au fost măcelăriți cu iataganul de turci în unul din cele mai dramatice episoade din istoria Bucureștiului.
Vă invit într-o călătorie în timp, descoperim ce se ascunde sub casa blănarului Sigmund Prager, istoria Bucureștiului spusă printr-o clădire cu o uriașă încărcătură istorică.
Palatul Poștei (stânga) și Casa Văcărescu în fundal, cca. 1900. Foto credit: Bucureștii Vechi și Noi.
Fațada casei blănarului Sigmund Prager ascunde ansamblul medieval “Curțile Văcărescu/ Casa Ienăchiță Văcărescu”, monument istoric
Clădirea actuală a fost construită în anul 1888 după planurile arhitectului George Mândrea pentru Sigmund Prager, renumit neguțător de blănuri de lux, furnizor al Casei Regale.
La parterul imobilului, Sigmund Prager și-a deschis prăvălia spre Calea Victoriei, în timp ce etajul era locuința sa somptuoasă. Înainte de construcția casei Prager, pe același amplasament s-a aflat Casa Ienăchiță Văcărescu, ulterior reședința logofătului Ștefan Bellu.
Clădirea originală a blănarului Prager a supraviețuit demolărilor, iar în stânga ei a fost ridicat, în perioada comunistă, un bloc înalt de locuințe.
Casa Prager, dreapta, și blocul nou construit în comunism în fundal. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Săpături arheologice cu rezultate extraordinare: au fost descoperite fundațiile a patru paraclise suprapuse, două conducte de alimentare cu apă și două tuneluri folosite, se pare, pentru refugiu
Pe amplasamentul situat între Calea Victoriei 9 și strada Ilfov, ansamblul medieval “Curțile Văcărescu“ a fost inclus pe lista monumentelor de grad A, de importanță excepțională.
În urma săpăturilor, s-au descoperit rămășițele a mai multor locuințe, gropi menajere, ceramică, două conducte de alimentare cu apă și două tuneluri folosite, se pare, pentru refugiu.
În 2004, Compania Națională Loteria Română a început construcția unei noi clădiri pe un teren situat pe Calea Victoriei 9 și astfel, de la primele cupe de excavator au ieșit la iveală cărămizile din fundația unei biserici.
Arhitectul Dan D. Ionescu, de la Institutul Național al Monumentelor Istorice, și Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, șeful secției de arheologie a MMB, au început operațiile de salvare ale monumentului.
În urma săpăturilor făcute de cei doi specialiști, a fost descoperit un întreg ansamblu de construcții, care acoperă patru secole de istorie a Bucureștiului.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Valoarea descoperirii este dată de existența a patru biserici suprapuse, construite succesiv între secolele XVI și XIX, toate având fundațiile din cărămidă”
Una din ele, cea mai mare și, în același timp, cea mai bine păstrată a fost construită peste celelalte trei și a putut fi identificată cu paraclisul ctitorit de Ienăchiță Văcărescu, despre care se presupune că exista din anul 1778 și care purta hramul “Întâmpinarea Domnului”. (Florin Oncica, “Bisericile de sub Loteria Română”, în Revista 22, 03.08.2004).
În urma cercetărilor arheologice preliminare au fost descoperite “construcții civile și religioase, monezi, ceramică, conducte de apă din olane, tunele și canale, însă lucrările au fost sistate
În august 2008, întreg ansamblul a fost clasat ca monument istoric, la categoria “ansamblu”, grupă valorică A, cod B-II-a-A-19841, “Curțile Văcăreștilor” cu următoarele componente: a) fostele case Văcărescu-Prager, cod B-II-m-A-19841.01 și b) vestigii arheologice, cod B-II-m-A-19841.02.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Willy Prager, marele cronicar vizual al Bucureștiului interbelic, a fost nepotul negustorului de blănuri Moritz Sigmund Prager
Mai mult decât un simplu negustor de blănuri, Sigmund Prager a fost vicepreședinte al Camerei de Comerț. În 1907 a făcut parte, alături de Mauriciu Blank, George Asan și Nicolae Dane, din comisia care a ales planul arhitectonic pentru Palatul Bursei, construit între 1908-1911. (Sursa willyprager.blogspot.com, “Casa bunicului”).
Casa Prager. Foto credit: Colecția Fotografii și Cărți Poștale a Muzeului Municipiului București, apud Cezar Petre Buiumaci.
“O clădire impunătoare de pe Calea Victoriei, transmițând parcă un mesaj de liniște și de siguranță, se înalță pe un teren a cărui poveste este una din cele mai complicate și mai sângeroase din istoria Bucureștilor”
Istoria Casei blănarului Sigmund Prager/ Ienăchiță Văcărescu/Ștefan Bellu a fost inclusă de Silvia Colfescu în volumul lucrării “Vânătoare de comori prin București 2”, editura Vremea 2026, cu titlul “Apele liniștite sunt adânci”, pg.123-126.
Silvia Colfescu în volum: Casa, cu o arhitectură încadrându-se, în mare, în cea de influență neoclasică, are o fațadă cu bosaje, concepută simetric, cu un rezalit central purtând intrarea principala, marcată la etajul I de o mare deschidere flancată de pilaștri angajați, cu capiteluri vag corintice, și la etajul II de o deschidere conturată de un arc în plin cintru.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Un bandou separă parterul de etajul I, decorat deasupra intrării cu baluștri angajați. Rezalitul central este încununat cu un acoperiș în trunchi de piramidă. Elementele de decor ale fațadei-două sugestii de fronton triunghiular, cercuri-trimit discret la stilul neoclasic.
Construită pe terenul aflat în zilele noastre la adresa Calea Victoriei 9, care se întinde în spate până la strada Ilfov 5, casa se păstrează astăzi, cunoscută sub numele ultimului ei proprietar, blănarul Sigmund Prager, este de fapt fațada ansamblului medieval Curțile Văcărescu/ Casa Ienăchiță Văcărescu.
Casa Sigmund Prager, perioada interbelică. Fotografie realizată de Willy Prager, nepotul lui Sigismund. Imaginea face parte din Colecția Willy Prager de la Freiburg, apud willyprager.blogspot.com.Foto: Antoaneta Dohotariu.
Silvia Colfescu în volum: De-a lungul secolelor, construcția a suferit numeroase refaceri și modificări, printre cele mai importante fiind acelea din 1852-1859, la alinierea Căii Victoriei, când s-a pierdut o bucată din clădire, și cea din 1888-1890, când arhitectul George Mândrea a refăcut complet casa de la 1859, la cererea noului proprietar, Sigmund Prager.
Arhitectul George Mândrea (1855-1916) a proiectat casa blănarului Sigmund Prager. Sursa imaginii: Muzeul Școlii de Arhitectură, pagina de facebook. („Analele Architecturei 1889-1893”).Vedere spre curtea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, unde s-au descoperit importante vestigii. Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Se poate presupune că de atunci datează, în linii generale, structura actuală a casei, care totuși păstrează elemente aparținând vechii clădiri Văcărescu (temelii, ziduri etc). Aspectul i-a mai fost modificat în deceniul IV al secolului XX, când s-a refăcut în totalitate și fațada de pe Calea Victoriei”
George Potra ne spune istoria acestui loc în volumul “Din Bucureștii de Ieri”, volumul I, editura Științifică și Enciclopedică, București 1990, pagina 432-439.
Terenul pe care se află Oficiul Jocurilor pentru Noroc de azi a fost curtea lui Ianache Văcărescu, bunicul poetului Ienăchiță Văcărescu, decapitat la Constantinopol împreuna cu Vodă Brâncoveanu
În 1703, alături de stolnicul Toma Cantacuzino, Ianache Văcărescu a fost trimis de câteva ori la Constantinopol ca să împlinească funcția de capuchehaie pe lângă Înalta Poartă. Spre sfârșitul domniei lui Brâncoveanu, Ianache Văcărescu ocupa funcția de vistier.
În această slujba l-a găsit imbrochorul, comisul Împărăției Otomane, care venind la București a aruncat vălul de mazilire pe capul lui Brâncoveanu și l-a trimis la Constantinopol cu întreaga familie.
Ianache Văcărescu este primul executat în ziua de 15 august 1714, în fața palatului Giali-Kiosk de pe malul mării, în fața sultanului Ahmed al III-lea. Sabia călăului a tăiat apoi capetele celor patru feciori ai nefericitului domn, pentru ca durerea părintelui să fie mai mare, și în cele din urmă și pe al lui Brâncoveanu.
Ianache și-a ridicat case mari în apropierea Palatului Domnesc, pe Ulița cea Mare, pe care domnul Brâncoveanu a aliniat-o ca să meargă cât mai drept la palatul său de la Mogoșoaia.
Ienăchiță Văcărescu (1739- 1798), a fost mare dregător sub mai mulți domni, logofăt apoi spătar, mare ban și sfetnic în a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti, poet, istoric și filolog.
Casele Văcărescu, 1865, colorizare cu ajutorul AI. Sursa imaginii: Istorie în culori, pagina de facebook.Casele Văcărescu, 1865, fotografie de epocă apud Istorie în culori, pagina de facebook.
Ienachiță Văcărescu, autor al uneia din primele gramatici „rumânești”, tipărită la Viena în 1787 pe cheltuiala sa. A fost căsătorit de trei ori și a rămas de pomină pentru petrecerile din casa moștenită de la bunicul său
Ospețele se întind toată noaptea. Din pivniță suie mereu prăfuite sticle de Drăgășani și Dealul Mare, ca un nor gros se așează fumul ciubucelor și narghilelor. În sală gem scripcile, sună cobzele, oftează lăutarii, glumele se încrucișează, de la urecle la ureche se șoptesc ultimele aventuri amoroase ale lui Enăchiță. (George Potra, “Din Bucureștii de Ieri”).
Ienăchița ne-a lăsat moștenire lucrarea filologică „Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orânduielilor gramaticii rumânești”, publicată în 1787.
Ienăchiță era om frumos la înfățișare, voinic, prezentabil și foarte luxos. Era un mare amator de distracții și de petreceri cu vinuri bune și lăutari renumiți.
În casa rămasă de la părinți-posibil transformată de el, fiindcă avea destulă avere și pricepere-Ienăchiță Văcărescu și-a trăit viață până la sfârșit.
Aici, boierul-poet ducea o viață de lux și petreceri, de tot felul de desfătări cum nu se puteau întâlni nici chiar la domnul țării. (Sursa: George Potra, “Din Bucureștii de Ieri”, volumul I, editura Științifică și Encicopledica, București 1990, pg. 440).
Ienăchiță Văcărescu (1740-1797). Sursa imaginii: Wikimedia Commons, portret realizat de Anton Chladek.
Casa îmbelșugată de pe Podul Mogoșoaiei, în care Ienăchiță se înconjurase “cu o rafinare adevărat orientală de toate mulțumirile spirituale și desfătările simțurilor”
Casa lui Ienăchiță Văcărescu era una din cele mai frumoase clădiri ce se aflau atunci pe Podul Mogoșoaiei. Era mare și arătoasă, ca un adevărat palat domnesc.
Medicul grec Mihail Perdicari, care a vizitat țările Orientului și Valahia, fiind oaspetele lui Ienăchiță Văcărescu, într-un poem publicat în 1817, ne-a lăsat câteva rânduri despre viața boierului.
O mulțime de fete, tinere și gingașe, nimfe și baiadere, îmbrăcate cu cele mai luxoase veștminte, cu rochii de șaluri și de sevai, cu ii de borangic și de zăbraznic bogat cusute îl slujeau, unind pe lângă serviciul casnic și talentele desfătătoare ale danțului, al cântărei și al muzicei instrumentale.
Nou Agamemnon, Ienăchiță se înconjurase de o mulțime de briseide. Nici Thersitul nu lipsea petrecerilor sale și nici Pitulicea țiganca, bufon femeesc ce alerga pe atunci prin casele boierești, propuind tutulor serviciile sale înlesnicitoare, deștepta adesea râsul oaspeților prin titlul familiar “Vere spatare!”, prin declarațiile amoroase și prin cântecele de dor ce ea adresa veselului boier.
Silvia Colfescu în volum: Eruditul mare boier a rămas în inima românilor nu prin scrierile sale istorice sau prin viața aventuroasă, ci prin celebrul testament, un simplu și înduioșător catren: Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Ș-a patriei cinstire.
„Gramatica rumânească a lui Ienăchiță Văcărescu”, 1787. Sursa imaginii: Biblioteca Academiei.
Ștefan Bellu, bunicul baronului Barbu Bellu, devine următorul proprietar al Casei Ienăchiță Văcărescu și transformă vechiul conac în reședința familiei sale
Dupa moartea lui Ienăchiță (1797), văduva lui a vândut (1818) casa logofătului Stefan Bellu.
Nicolae Stoicescu ne spune, în “Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București”, că logofătul Ștefan Bellu a dărâmat vechile case ale Văcăreștilor și a construit altele noi peste ele.
Ștefan Bellu (1767-1833), cu numeroasa lui familie, nu s-a bucurat însă, prea mult timp de spațioasa casă de pe Podul Mogoșoaiei, drum care începuse, încă din 1814, să aibă la fiecare șapte case câte un stâlp lung de un stânjen, ce avea în vârf un felinar.
În primăvara lui 1821, de frica revoluției, cei mai mulți boieri fug din București la Brașov, printre ei aflându-se și Ștefan Bellu.
Ștefan Bellu (1824-1902), tablou din Colecția Muzeul Bellu din Urlați, prelucrat digital de Iulian Constantin Tănașcu, autor al volumului „Bellu, povestea unei familii și a necropolei unei națiuni”.
1821. Un corp de oaste condus de Gingir Efendi Chehaia-bei, sângerosul pașă de la Silistra, intră în București să înăbușe răscoala și se instalează în casa lui Ștefan Bellu
Despre ce s-a întâmplat în aceste case, în anul 1821, Vistierul Mihai (lăsat de Bellu să aibă grijă de proprietate cât timp el se afla la Brașov), îi povestește colonelului Dimitrie Papazoglu, iar acesta publică povestea în lucrarea sa “Istoria fondărei orașului București”, 1891.
1821, moment sângeros. În casa lui Ștefan Bellu au fost decapitați arnăuții căpitanului Bimbașa-Sava, în frunte cu el
Pașa Gingir Efendi Chehaia-bei primește în zilele lui august o scrisoare din partea lui Bimbașa-Sava și a celorlalți căpitani de arnăuți, care se aflau fugiți la Câmpulung, să fie iertați și să li se dea voie să se întoarcă în București. Chehaia le răspunde că vor fi iertați și îi cheamă în casa lui Bellu.
Deodată, pe la spatele său, Bimbașa-Sava se pomeni cu o tăietură de iatagan pe gâtul său gol, și căzu jos. Cei doi căpitani ai săi fură la moment împușcați cu pistoalele de agalele turcești.
După ce fură omorâți câte trei, deschise Pașa ușa și se uită la cadavrele lor îmbrăcate numai în fireturi și aurărie. Imediat turcimea ce se afla ascunsă prin odăi, grajduri și șoproane năvăli cu iataganele asupra arnăuților lui Sava.
Revoluția de la 1821, Eteria în București. Sursa imaginii: Wikimedia Commons.
“A urmat o țăcăneală spăimântătoare până i-au măcelărit pe toți, afară de unul care scapă prin fundul grădinii lui Bellu”
Din această povestire se vede că fosta casă a lui Ienăchiță Văcărescu era cu etaj, avea un salon mare la mijloc, cu privire spre Podul Mogoșoaiei și Ulița Ișlicarilor, înăuntrul curții la etaj avea o galerie cu geamlâc, avea porți mari ferecate, iar în curtea dinăuntru, mult mai mare decât azi, și în cea din fund, existau nenumărate odăi pentru slugi, grajduri și șoproane.
Eu, copil de zece ani, locuiam atunci cu părinții mei în hanul Zlătarilor. Am văzut un manaf (călăreț turc, n.n) cu mânecile cămeșii legate la spate, țiind în mâna dreapta, de păr, un cap și în mâna stângă, în care ținea frâul, având iataganul.
Fugea astfel cu capul pentru ca, predându-l, să se întoarcă pe uliți spre ca să vină cu alte capete. Acest măcel a ținut patru ore în București. (Dimitrie Papazoglu, “Istoria fondărei orașului București”, 1891.
Arnăuții erau mercenari albanezi în armata turcă, ce se diferențiau prin costumația bogată. Tablou de Constantin Lecca, deținător MMB.
După potolirea zaverei și plecarea turcilor din țară, Ștefan Bellu se întoarce acasă, dar nu mai găsește nimic, nici mobilele, nici depozitul de vinuri din pivniță, ba chiar vinul nici nu-i ajunsese lui Chehaia-Bei și oamenilor săi pentru petrecerile făcute în marea sală de oaspeți.
Steaua logofătului Bellu începuse să pălească la 1821 când, alături de zavergii lui Ipsilanti, se ridicase împotriva turcilor. A murit de inima rea în 1833 și a fost înmormântat la mănăstirea Radu Vodă.
Pe la 1887, casele erau proprietatea marelui neguțător de blănuri Sigmund Prager.
Acesta, ca să fie liniștit în curtea sa, n-a mai dat voie locuitorilor dimprejur să vină la paraclisul care se află în curtea sa, cu toate că prin contractul de cumpărare se obligase a lăsa liberă intrarea credincioșilor. În urma reclamațiilor primite, Primăria, în ședința din 26 ianuarie 1889, sub președinția lui Emanoil Protopopescu-Pake, arată dorința și nevoia locuitorilor, precum și obligația proprietarului “care de doi ani nu mai lasă pe nimeni să intre acolo”. (Sursa: George Potra).
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Noua remaniere a clădirii de la începutul secolului XXI a fost foarte contestată, reproșându-i-se insuficiența cercetărilor arheologice pe acest teren atât de important pentru istoria orașului și conservarea precară a vestigiilor arheologice”
Silvia Colfescu în volum: Gândindu-ne la istoria măreață și sângeroasă a locurilor, pare ironic faptul că acum clădirea adăpostește instituția care patronează una din activitățile întrucâtva derizorii, dar preferate ale românilor, Oficiul National pentru Jocuri de Noroc.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
„Casa Ienăchiță Văcărescu/ Bellu/ Sigmund Prager” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
De când am venit eu la București m-am visat băiat de centru. Simțeam că centrul mi se potrivește. Că aparțin centrului. Că-n centru mă pot centra. Bine, asta și pentru că la mine, la
În acest weekend, va avea loc Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii, în centrul Bucureștiului, pe Calea Victoriei. Bucureștenii și nu numai vor putea admira proiecții spectaculoase
Pe 10 și 11 octombrie are loc ultima întâlnire a Străzi Deschise din acest sezon. Plimbarea de sâmbătă începe la 11:00 și este intitulată „De la Bucureștiul regal, la Bucureștiul